Actualitate
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni?
Următoarele două săptămâni vor fi caracterizate, din punct de vedere meteorologic şi climatologic, printr-o vreme schimbătoare cu perioade caniculare, dar şi cu zile în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, conform estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 17-30 iulie, publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, conform datelor care au la bază produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în zona Banatului, la începutul perioadei de prognoză temperaturile medii vor avea o tendinţă de staţionaritate la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, dar din 19 iulie vor creşte, atingând din nou pragul caniculei în intervalul 20 - 22 iulie. Totodată, în zilele de 23 şi 24 iulie regimul termic va marca o scădere, vremea redevenind normală termic pentru ultima decadă din iulie, după care o nouă creştere va aduce temperatura medie spre valori uşor mai ridicate faţă de normele climatologice, tendinţa fiind ca, până la sfârşitul lunii, vremea să se menţină călduroasă. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, averse locale însoţite de descărcări electrice, va fi redusă în prima parte a intervalului de prognoză, dar va creşte după data de 22 iulie.În Crişana, regimul termic se va menţine constant la valori apropiate de cele normale pentru această dată în primele două zile ale intervalului de prognoză, după care va marca o creştere, mediile temperaturilor maxime atingând 32-34 grade Celsius între 20 şi 22 iulie. Din 23 iulie, vremea se va răcori pentru ca, până pe 25 iulie, temperatura aerului să crească uşor şi treptat spre valoarea medie de 30 grade Celsius, în jurul căreia se va menţine până la sfârşitul lunii. Aversele şi descărcările electrice îşi vor face apariţia după data de 22 iulie, însă se vor semnala la nivel local.Pentru regiunea Transilvaniei, meteorologii estimează că, după primele două zile din intervalul analizat mai răcoroase, temperaturile medii vor marca o creştere, atât la valorile minime, cât şi la cele maxime, vremea devenind călduroasă, izolat caniculară, în perioada 20 - 22 iulie. Pe data de 23 iulie se va produce o uşoară răcorire, după care se va menţine un regim termic relativ constant până la sfârşitul perioadei de prognoză, cu valori maxime medii în jurul a 30 grade Celsius. De asemenea, în intervalul 17-21 iulie probabilitatea de precipitaţii va fi foarte redusă şi doar la nivel local. Averse însoţite de descărcări electrice sun prognozate în jurul datelor de 23 şi 25 iulie.În Maramureş, joi şi vineri (19-20 iulie) se întrevede o creştere a regimului termic, după care temperatura aerului se va menţine la valori mai ridicate decât mediile multianuale ale perioadei până pe 22 iulie. O scădere a acestor valori se va produce pe data de 23 iulie, urmată de o nouă creştere până pe 25 iulie. Ulterior, până la sfârşitul lunii iulie, variaţiile regimului termic vor fi nesemnificative, tendinţa fiind totuşi de uşoară scădere. Până pe data de 22 iulie, ploile de scurtă durată şi slabe cantitativ vor fi izolate, dar apoi probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice pe arii mai extinse va creşte.Prognoza ANM arată că în zona Moldovei, după primele zile ale intervalului răcoroase, temperatura aerului va marca o creştere importantă în perioada 18-20 iulie. Mediile temperaturilor maxime vor fi de 33-34 grade Celsius în intervalele 20-22 iulie şi 25-26 iulie. În jurul datei de 24 iulie, dar şi la sfârşitul lunii, regimul termic diurn va marca o uşoară scădere, spre valori medii de 30-31 grade Celsius. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului de prognoză şi doar în jurul datei de 25 iulie sunt posibile ploi pe arii mai extinse, dar în general slabe cantitativ.Locuitorii din Dobrogea vor avea parte în următoarele două săptămâni de o vreme schimbătoare caracterizată prin perioade caniculare, dar şi prin zile în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Astfel, regimul termic diurn va creşte uşor şi treptat, de la valori medii de 28 grade Celsius la începutul intervalului, până la aproximativ 33 grade Celsius, în data de 23 iulie. Ulterior, temperatura aerului se va menţine relativ constantă, cu o uşoară tendinţă de scădere la sfârşitul lunii iulie. În jurul datei de 25 iulie, meteorologii apreciază că sunt posibile ploi şi descărcări electrice pe arii mai extinse, dar slabe cantitativ.În Muntenia, mediile temperaturilor maxime vor creşte de la valori de 29 grade Celsius, la începutul intervalului, până spre 35-36 grade Celsius, în jurul datei de 22 iulie. Vremea redevine astfel caniculară la orele amiezelor. Abia spre finalul perioadei analizate se va produce o uşoară scădere a termperaturilor diurne, spre valori medii de 33 grade Celsius. În primele zile ale intervalului nu se vor semnala precipitaţii, dar după 22 iulie există posibilitatea apariţiei ploilor de scurtă durată, slabe cantitativ, pe arii restrânse.Aceleaşi caracteristici ale vremii sunt prognozate şi pentru zona Olteniei, când, după primele zile ale intervalului caracterizate prin temperaturi apropiate de mediile multianuale ale acestei perioade a anului, regimul termic va marca o creştere, vremea redevenind călduroasă, chiar caniculară. O uşoară scădere a valorii temperaturilor se va produce pe 23 iulie, pentru ca apoi valorile termice diurne să se menţină relativ constant în jurul unei medii de 33 grade Celsius, caracterizând un regim termic mai ridicat decât cel normal pentru ultima decadă a lunii iulie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă în prima parte a intervalului. După data de 23 iulie sunt posibile ploi slabe şi descărcări electrice, cu o probabilitate mai mare în jurul datei de 25 iulie.La munte, după două zile (17-18 iulie) mai răcoroase, regimul termic va marca o creştere, mediile temperaturilor maxime atingând valori de 22-23 grade Celsius, în intervalul 20-22 iulie. În jurul datei de 23 iulie, se va produce o uşoară scădere a temperaturii aerului, după care se va menţine un regim termic relativ constant până la sfârşitul lunii. După data de 22 iulie, sunt aşteptate ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice la nivel local, îndeosebi în masivele montane vestice şi nordice.