Actualitate
55.000 litri apă minerală, depozitaţi de Auchan în soare
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Cluj au amendat hipermarketul Auchan cu 30.000 lei după ce au descoperit că operatorul economic depozita 55.704 litri de apă minerală, în soare, în curtea interioară.
Reprezentanţii Auchan au precizat că marfa era în tranzit, fiind depozitată doar temporar în curtea interioară. Apa minerală era depozitată la o temperatură de 35 de grade, deşi producătorii indicau pe etichetă păstrarea apei la loc uscat şi răcoros, ferit de îngheţ şi razele directe ale soarelui. Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj au realizat controlul în urma unei sesizări telefonice. „Menţionăm faptul că producătorul, în documentele ce cuprind condiţiile de transport şi depozitare, stipulează că în cazul nerespectării condiţiilor de depozitare « nu mai răspunde de asigurarea perioadei de garanţie şi a parametrilor calitativi ai apei »”, a declarat Mircea Radu, comisar şef al CJPC Cluj. Pentru neconformităţile constatate operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 30.000 lei şi s-a dispus depozitarea apei în spaţii special amenajate, respectându-se condiţiile de depozitare impuse de către producători.Conducerea CJPC Cluj a precizat că în perioada imediat următoare, acţiunea de control va fi extinsă şi la alte hipermarket-uri, depozite, magazine de cartier.„Pe această cale, recomandăm tuturor operatorilor economici să respecte condiţiile de depozitare menţionate de către producători pe eticheta apelor minerale, băuturilor răcoritoare”, a mai spus Mircea Radu.Apa minerală era doar în tranzit
Reprezentanţii Auchan Cluj au declarat că într-adevăr acea cantitate de apă a fost depozitată în curtea hipermarketului, însă marfa se afla în tranzit şi urma să fie transportată în interiorul magazinului. „Într-adevăr la data controlului, în curtea interioară unde se recepţionează marfa existau acei paleţi de apă care urmau să intre apoi în magazin. Erau practic în tranzit”, a explicat Ioana Toşa, directorul magazinului Auchan Cluj. Ea a adăugat că amenda nu a fost de 30.000 lei, ci de 20.000 lei şi dacă este plătită în termen de 48 de ore se reduce la 1.000 lei. Ioana Toşa a asigurat că nu a fost afectată în niciun fel calitatea apei depozitată temporar în curtea magazinului.