Actualitate
Poloiştii juniori clujeni nu mai au unde să se antreneze
Echipele de juniori polo şi înot ale Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Viitorul şi Clubul Sportiv Municipal (CSM) nu mai au unde să se antreneze, după ce Universitatea Tehnică a dublat preţul chiriei la Bazinul Olimpic.
Reprezentanţii Universităţii Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) spun că le-au oferit reduceri substanţiale celor două cluburi, iar contractul a fost semnat la începutul lunii iulie. Cei 250 de juniori care practică polo şi înot la CSS Viitorul şi CSM nu mai au unde să se antreneze din cauză că UTCN a dublat preţul chiriei la Bazinul Olimpic, locul obişnuit de antrenament al sportivilor. Alin Giurgiu, directorul CSS Viitorul afirmă că până la data de 30 iunie, chiria percepută UTCN era de 3.800 lei lunar, iar de la 1 iulie a fost majorată la 7.500 lei. „Nu am putut să ajungem la nici o înţelegere cu UTCN şi a fost reziliat contractul. Ei au invocat motive economice şi au spus că bazinul merge în pierdere atunci când au majorat preţul”, menţionează Alin Giurgiu. Acum, cei de la CSS Viitorul se află în discuţii cu Universitatea Babeş-Bolyai pentru un nou loc de antrenament. De asemenea, deputatul independent Mircia Giurgiu le-a promis sportivilor că va aduce la cunoştinţa conducerii Ministerului Educaţiei şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj această problemă. Alin Giurgiu declară că cele două echipe au format jucători care au ajuns la echipa naţională la Jocurile Olimpice din 1996 şi de anul acesta. UTCN spune că a făcut reduceri substanţiale
Reprezentanţii UTCN afirmă că ambele părţi au convenit asupra sumelor de bani care se plătesc, fără nicio problemă. „Contractul a fost semnat, mai bine zis reînnoit, la sfârşitul lui iunie, începutul lunii iulie, în care ambele părţi semnatare, atât Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, cât şi clubul sportiv au convenit asupra condiţiilor în care se încheie acest contract, asupra sumelor de bani care se plătesc, fără nici o problemă. Deci, fiecare reciproc, au acceptat condiţiile”, a declarat Daniel Sîrb, purtătorul de cuvânt al UTCN El mai spune că în condiţiile în care au fost acceptate sumele, faţă de tarifele comerciale care se practică, au fost făcute reduceri substanţiale pentru clubul sportiv, având în vedere că Universitatea ajută, sprijină sportul, din acest punct de vedere, mai precis sporturile de nataţie, în condiţiile, în care costul cu utilităţile a crescut în ultima perioadă. Potrivit purtătorului de cuvânt al UTCN, apa, curentul şi alte utilităţi ale Complexului de nataţie necesită cheltuieli în plus.