monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cripta de sub catedrala de pe Eroilor poate fi vizitată

Peste doi ani, cripta de sub catedrala greco-catolică Schimbarea la Faţă de pe bulevardul Eroilor va intra în circuitul turistic. Până atunci, clujenii o pot vizita după o programare telefonică.

Cei care doresc să viziteze cripta de sub catedrală trebuie să sune înainte la preotul paroh al bisericii, Teodor Lazăr la telefon 0264- 439.018. Potrivit www.cluj.travel, cripta va fi introdusă în circuitul turistic peste doi ani, în funcție de posibilitățile financiare ale Episcopiei de Cluj-Gherla. „Intenționăm să o dăm în folosință pentru turiștii care vin să viziteze biserica. În principal ne adresăm turiștilor maghiari, deoarece aceștia vin în număr mare, însoțiți de ghizi, care le explică ce este de văzut. Am observat că au un tipar anume de vizitare a orașului, vizând monumentele amprentate de cultura lor, printre care și biserica noastră”, spune preotul Teodor Lazăr, citat de www.cluj.travel. De altfel, majoritatea celor îngropați în cripta de sub biserică sunt maghiari sau români maghiarizați.Cripta, descoperită abia în 1998

Cripta a fost amenajată odată cu ridicarea bisericii, pentru a adăposti osemintele călugărilor minoriți, de care aparținea inițial lăcașul de cult, dar și pe cele ale unor credincioși de vază. În 1924, când biserica a fost atribuită de Vatican Bisericii Greco-Catolice, ultimii doi călugări minoriți rămași la mănăstire au tărăgănat predarea lăcașului de cult, timp în care au zidit, la repezeală, intrarea în criptă, pentru a o proteja de „invadatori”, povestește preotul Lazăr.Anii au trecut fără ca noii proprietari ai bisericii să realizeze că sub biserică mai există un spațiu. Abia în 1998, când s-au făcut lucrări și studii pentru a determina de unde provine igrasia bisericii, cripta a fost redescoperită. „Am făcut un foraj cu burghiul și, la un moment dat, acesta a dat în gol. Atunci ne-am dat seama că sub biserică se mai află ceva”, povestește preotul.Ce a urmat este un scenariu demn de Indiana Jones: muncitorii au decupat un panou în podeaua și prin acest spațiu a fost coborât un bec, care să lumineze subsolul întunecos. Apoi, existând lumină, un muncitor a coborât în criptă și a dat peste primele morminte. Ulterior, spațiul din subsol a fost complet explorat și astfel s-a găsit și intrarea „oficială” în criptă, cea zidită la repezeală de ultimii călugări minoriți.Conform sursei citate, printre cei înmormântaţi în criptă se numără membrii unor familii aristocratice maghiare, precum Bogdanfi, Csiki, Toroczkai sau Kornis, dar și români maghiarizați, precum Mihail Oros (Orosz Mihaly), fost secretar al Guberniului Transilvaniei, cel care a sprijinit ridicarea Bisericii Bob, prima biserica românească din Cluj-Napoca.Foto: www.cluj.travel