Actualitate
Clujul, în top la eliberarea de reţete electronice
Aproape 61700 de reţete electronice au fost eliberate la nivel naţional, de la începutul lunii trecute până acum, iar Clujul se află printre judeţele cu cele mai multe reţete eliberate.
Potrivit datelor furnizate Agerpres de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la 2 august, numărul total al reţetelor prescrise şi validate era de 98.133. Din numărul total, 94.400 erau prescrise electronic, 3.547 în sistem clasic şi 188 la domiciliu.Conform Agerpres, farmaciile au eliberat 61.692 de reţete în sistem electronic. Pe primele locuri în ceea ce priveşte eliberarea reţetelor electronice se află municipiul Bucureşti, judeţele Dâmboviţa, Iaşi, Cluj, iar pe ultimele locuri cu cele mai puţine prescrieri se află judeţele Brăila, Sibiu, Alba.Începând din luna iulie au fost introduse reţetele electronice pentru prescrierea medicamentelor. Medicii vor putea prescrie medicamentele atât pe reţetă electronică, cât şi clasic, ca până acum, până la sfârşitul anului, iar de la 1 ianuarie 2013 prescrierea medicaţiei se va face numai în format electronic. Pe site-ul CNAS se află o listă a farmaciilor care eliberează reţele în format electronic.