monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Exerciţiu aviatic româno-american la Flotila Aeriană din Câmpia Turzii

Aproximativ 350 de militari români şi americani participă, începând de luni, la exerciţiul bilateral "Dacian Viper 2012", ce se desfăşoară până în 16 august la Flotila 71 Aeriană 'General Emanoil Ionescu' de la Câmpia Turzii.

Potrivit unui comunicat al MApN, transmis, luni, AGERPRES, la exerciţiu sunt prezenţi aproximativ 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu şase aeronave MiG-21 LanceR, un elicopter IAR 330 Puma, aparţinând Flotilelor 71 şi 86 Aeriene, precum şi 150 de militari ai Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, cu opt aeronave F-16 şi o aeronava KC-135. "Dacian Viper 2012" are ca principal obiectiv antrenamentul comun al piloţilor, personalului tehnic, controlorilor de trafic aerian şi ofiţerilor de stat major în condiţii reale, pentru planificarea şi executarea unor misiuni de zbor în formaţii mixte, dar şi cu echipaje mixte româno-americane.