monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce puteţi face marţi la Zilele Culturale Maghiare

Ediţia a treia a festivalului Zilele Culturale Maghiare a început luni şi se încheie în 20 august. Clujenii sunt invitaţi la concerte, expoziţii, vizionări de filme, degustări de vinuri şi preparate culinare.

Cluj-Napoca găzduieşte timp de o săptămână, în intervalul 13-20 august, Zilele Culturale Maghiare. Gala de deschidere are loc în această seară la Opera Maghiară cu un program susţinut de orchestrele Filarmonicii de Stat Transilvania şi Operei Maghiare, care vor interpreta lucrări de Franz Liszt şi Zoltan Kodaly. Petrecerea de deschidere va începe la ora 23.00, la Cafeneaua Bulgakov, cu DJ Hunay și DJ Modi.Marţi, de la ora 9.00 şi de la ora 11.00 se poate vizita, cu ghid, Biblioteca Universitară, iar de la ora 10.00 are loc o plimbare prin Cimitirul Central cu grupuri cu ghid de limbă română.Între orele 10.00 – 18.00, la Casa TIFF au loc proiecţii de filme pentru copii. La ora 12.00, la Atmosphera Cafe, are loc prezentarea unei colecţii de fotografii care ilustrează problemele sociale ale tinerilor. Iubitorii de artă meşteşugărească pot vedea, de la ora 14.00, activităţi meşteşugăreşti în cortul MIT, de pe strada Matei Corvin. La ora 15.30, la sediul Asociaţiei Kolozsvar Tarsasag are loc vernisajul Reviste literare în Transilvania între 1940 şi 1944, selecţie din colecţia Fundaţiei Szentimrei Alapitvany.La ora 16.00 se desfăşoară un mic concert cu formaţia Graphic din Cluj, în cortul MIT, iar de la ora 18.00, un spectacol de teatru de păpuşi, pe terasa Kaja Tanya, strada I. M. Klein nr. 11. Iubitorii de vinuri pot participa la o degustare de vinuri la Clubul IKE, iar de la ora 18.00 se desfăşoară o serată de operetă şi cântece: Trio Interbelique: Frumoasele melodii ale unor vremuri îndepărtate, la Casa Memorială Gyorkos Manyi Albert. Statuile din frunze de porumb create de Szabo Erzsebet (Bimbi) pot fi văzute de la ora 18.30, la Bastionul Croitorilor. La ora 19.00, în Piaţa Unirii are loc un concert Budapest Ragtime Band, iar de la ora 21.00, concert Hooligans. Seara se încheie la ora 23.00 cu chef cu muzica zilelor noastre cu DJ Hunay şi muzică retro cu DJ Johnny, în Cafeneaua Literară Bulgakov. Anii trecuți, zeci de mii de clujeni și turiști din România și din străinătate au umplut Clujul cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare, participând la concertele în aer liber, la vernisaje și lansări de carte sau gustând din mâncărurile tradiționale pregătite la terasele de pe strada Kogălniceanu, cu un pahar de bere sau vin.Sursa foto: facebook.com