Actualitate
Efectele devastatoare ale secetei asupra Europei
Seceta din sudul şi estul Europei contribuie la scăderea globală a producţiei de cereale, sporind totodată temerile legate de impactul pe care îl poate avea pe termen lung asupra rezervelor de apă dulce, relatează Euractiv, citat de Agerpres.
Seceta devastatoare din centrul Americii a cauzat deja creşterea preţului la cereale.
Securitatea alimentară şi conservarea resurselor de apă ale Uniunii Europene se numără printre temele care vor fi abordate în cadrul Săptămânii mondiale a apei, care începe la 26 august la Stockholm. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru alimentaţie şi agricultură (FAO), preţul alimentelor a crescut per total cu 6% în luna iulie, dar la porumb creşterea a fost de 23%, iar la grâu de 19%. Aceste majorări sunt atribuite în principal secetei devastatoare care a afectat centrul Americii şi recoltei de grâu mai slabe decât se prevedea din Rusia. În Europa, centrul de analiză Strategie Grains şi-a redus previziunile în ceea ce priveşte recolta de porumb a UE cu 7,1 milioane de tone, apreciind că aceasta se va ridica la 58,1 milioane de tone, cu 13% mai puţin faţă de 2011. „Creşterea porumbului a fost grav afectată de arşiţă, de vremea uscată din Europa centrală şi de sud”, a explicat pentru Reuters centrul de analiză instalat în Franţa, adăugând că „daunele sunt ireversibile, cu toate că o ameliorare a vremii ar putea crea condiţii mai bune pentru dezvoltarea cerealelor existente”. În ce priveşte producţia de porumb globală, Strategie Grains şi-a revizuit în jos cu aproape 70 de milioane de tone previziunile pentru sezonul 2012/2013, până la 829,1 milioane de tone.
Incendii distrugătoare în toată Europa
Conform Agerpres, vremea uscată prelungită a contribuit la declanşarea de incendii de pădure distrugătoare în Portugalia, Spania, sudul Franţei şi Grecia, în Balcani şi în Turcia. Vineri, Sistemul european de informare pentru incendii forestiere a avertizat asupra riscului extrem sau ridicat de incendii în mare parte din sudul Europei, până mai la nord, în Ungaria şi Slovacia. Observatorul european pentru secetă a anunţat că sunt condiţii de secetă în regiuni din Franţa, Germania, Spania şi Italia, dar şi în Insulele Feroe din Atlanticul de nord, care ţin de Danemarca. În plus, părţi din China, Rusia, Australia, Franţa, Spania, Portugalia şi sudul Statelor Unite au cunoscut în ultimii ani perioade îndelungate de vreme uscată, ceea ce a afectat producţia de bunuri alimentare şi a creat îngrijorare în legătură cu stabilitatea pe termen lung a rezervelor de apă. În Anglia, a treia iarnă succesivă fără precipitaţii a determinat autorităţile britanice să susţină măsuri de conservare a apei. Apa trebuie utilizată mai eficient
Experţii în meteorologie nu se pot pune de acord dacă aceste fenomene sunt evoluţii ciclice sau dovezi ale schimbării climatice care s-ar putea înrăutăţi în deceniile care vin, dar există un acord general că oamenii trebuie să-şi schimbe obiceiurile de consum şi să utilizeze apa într-un mod mai eficient. Deşi în numeroase părţi ale Europei există rezerve mari de apă, continentul nu este imun. Cercetători de la Centrul Helmholtz pentru studiul mediului din Germania au avertizat că unele ţări din UE se confruntă atât cu scăderea rezervelor de apă, cât şi cu poluarea, şi au cerut Uniunii să ia măsuri pentru o mai bună gestionare a situaţiei. Potrivit sursei citate, în egală măsură, cercetătorii de la Helmholtz fac apel la măsuri mai ferme de protecţie împotriva poluării şi a risipei de apă atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii Europene. Comisia Europeană, care a declarat anul 2012 Anul apei, pregăteşte o revizuire a legislaţiei europene cu privire la apă, ţinând cont şi de schimbările climatice şi de fenomenele meteo extreme.