monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Volum aniversar al cărții „Amintiri din pribegie“

„Amintiri din pribegie“, a zecea ediţie a bestsellerului semnat de Neagu Djuvara, a fost lansată pe piaţă de Humanitas în preajma zilei de naştere a reputatului istoric. Anunțul a fost făcut luni de Alice Ene, PR Executive al editurii Humanitas.

Un volum aniversar, apărut în ciclul Memorialistică & Diaristică, într-o formă grafică deosebită şi cuprinzând de două ori mai multe fotografii din albumul de familie al autorului, lucrarea are, potrivit lui Andrei Pleşu, „verva sălbatică a unui peisaj luxuriant“.

„Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot. Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate, radicalitate, cordialitate, hazard. Recunoaşte singur că a fost mereu însoţit, în momentele decisive, de un noroc salutar. A prins ultimul tren spre Helsinki după marea revoluţie rusească din octombrie şi a fost trimis la Stockholm pe 23 august 1944 anume, parcă, pentru a supravieţui tăvălugului bolşevic. Trecut de 95 de ani, are încă mari proiecte, speră să-şi afle sfârşitul pe un vapor, e ubicuu, tonic, şarmant, distins, fără fasoane, bucuros de glumă şi de tacla. De câte ori îl văd, mă contaminez de buna lui dispoziţie, savurez bunele lui maniere şi admir curajul opiniilor sale, adeseori în afara convenţiilor curente“, notează Pleșu.

Cartea îl înfăţişează pe coperta întâi pe Neagu Djuvara la Paris, în anul 1936.