Mitropolitul Antonie Plămdeală-„Dascăl de cuget și cultură românească”

Mai apoi a ajuns Mitropolitul Ardealului. Eu încercam să intru la doctorat. Mi se puneau multe piedici din partea sistemului. Și m-am adresat printr-o scrisoare dânsului. N-a putut face altceva, dar mi-a dat un răspuns duhovnicesc, care m-a mângâiat: „Iubite Părinte Ioan! Vei fi poate așteptând un cuvânt de încurajare, dar eu nu știu să ți-l spun. Cuvinte aș avea dar, cuvioșia ta ai nevoie de o asigurare și ... Speranța este însă ceea ce este, tocmai pentru că e descoperită și singură. Cu Dumnezeu, fără oameni! Dar, Dumnezeu preface în asigurare, așa, și când știe El. Aliază-te deci cu Dumnezeu și să-L ai partener de speranță. Și, de-o fi să fie, va fi! Îmi pare rău și compătimesc împreună cu preacuvioșia ta”.

După  sfatul Înaltpreasfinției Sale m-am aliat cu Dumnezeu și a fost. Mai târziu, cu greu, dar s-a împlinit. De atunci a rămas în sufletul meu. Îl vedeam preocupat de scris, de relațiile cu alte Biserici, de rectitorirea Mânăstirii Sâmbăta. În orice caz, a fost un mare mitropolit și, acum când, pe 29 august se împlinesc șapte ani de la plecarea lui la Domnul, avem impreisa că nu se vorbește suficient de mult despre el.

În anul 1985, după șapte ani de păstorire la Turda, am ajuns preot la parohia Maieri din Alba Iulia. Oraș al Marii Uniri, Capitala de suflet a românilor, simbol al Unității, vechea cetate de scaun a Mitropoliților Transilvaniei, timp de douăzeci și cinci de ani, cu ajutorul lui Dumnezeu, în acest municipiu mi-am desfășurat activitatea. M-a chemat acolo episcopul Emilian, care era foarte activ pe tărâm misionar. În anul 1990 am fost hirotonit Episcop tocmai de către Mitropolitul Antonie Plămădeală, de pie memorie, înconjurat de către un sobor format din Înaltpreasfințitul Timotei de la Arad, Înaltpreasfințitul Justinian, pe atunci Episcop vicar la Cluj și de către regretatul episcop Ioan al Oradiei.

Mitropolitul Antonie, om cu prestanță și alură boierească, m-a tratat cu părintească caldură și m-a integrat cu solicitudine în Sinodul Mitropolitan. De multe ori acest Sinod se întrunea chiar la Alba Iulia. Apoi au fost câțiva ani la rând când era nelipsit de la celebrările legate de 1 Decembrie, din Catedrala noastră simbol. A ținut o sumedenie de conferințe duhovnicești în Casa de Cultură și a fost de acord cu înființarea școlilor teologice de la Alba Iulia. Mai târziu, când l-a încercat boala, îl suplineam la întâlnirile în care trebuia să fie reprezentată Mitropolia.

Când l-am vizitat ultima oară, înainte de plecarea la Domnul, mi-a spus două lucruri. A arătat cu mână înspre odaia Mitropolitului Andrei Șaguna, a lăcrimat și a zis: „Acolo a murit Andrei Șaguna de inimă rea”. Al doilea lucru, din motive duhovnicești, momentan rămâne o taină.

Câtă vreme am fost sub omoforul Mitropolitului Antonie Plămădeală, ne-a ajutat Dumnezeu să realizăm importante lucrări: sute de biserici parohiale, Seminarul, multe mănăstiri, postul de radio. Dar cred că una dintre cele mai importante realizări a fost Facultatea de Teologie. S-a construit pentru aceasta o clădire superbă și, în același timp, s-a format un bun colectiv de cadre didactice. Acum, când se pune problema desființării unor facultăți de teologie, ne-ar durea inima dacă printre acestea ar fi și cea din Alba Iulia. Ne-a costat prea mult suflet și bani.

Mitropolitul Antonie, cred că a avut ca lucrare de primă mână rectitorirea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. A gândit-o, a urmărit lucrările și a rezultat o lavră unică. De fapt, această Mănăstire are un mare rol spiritual pentru întreaga zonă și pentru întreaga țară. Academia, care face parte din ansamblu, s-a născut datorită anvergurii culturale pe care o avea Mitropolitul. Semnificativ este faptul că la târnosirea lucrărilor la invitat, alături de Patriarhul nostru, pe Patriarhul Ecumenic.

Nu numai că, în virtutea rânduielilor canonice un episcop sufragan se consultă și ascultă de mitropolitul său, dar, în ce-l privește pe Mitropolitul Antonie, era pentru mine ca un părinte. Nu-l sâcâiam cu nimicuri dar, în lucrurile importante, îi ceream părerea.

Așa cum pomeneam la început, înainte de a-l cunoaște față către față, i-am citit cu multă pasiune cărțile. Dintre ele, poate cea mai dragă, din care am citit de multe ori la catehezele ce le făceam, este cartea „Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă”.  Apoi aș mai aminti: „Ca toți să fie una”, „Trei ceasuri în iad” și multe altele.

Tânăra generație, cu excepții onorabile, citește puțin și nu este preocupată de trecut. Dar trecutul este un dascăl pentru prezent, iar o cultură temeinică presupune lectură. Așa că, iară și iară, trebuie să insistăm ca tinerii să-și cunoască înaintașii de seamă, iar la un loc de frunte se află și Mitropolitul Antonie Plămădeală. Nu zice Sfântul Apostol Pavel „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”?

Noi credem că acum în Transilvania, existând două mitropolii, teritoriul fiind foarte mare, ele pot lucra complementar înspre o mai bună misiune a Bisericii Domnului Hristos și înspre mângâierea sufletului marilor noștri vlădici plecați în eternitate.