Actualitate
Grimus, în deschidere la Red Hot Chilli Peppers!
Au fost alese cele două formaţii care vor deschide concertul anului în România.
Formaţia britanică AAAK (As Able As Kane) şi trupa clujeană Grimus vor cânta în deschiderea concertului de pe 31 august, de pe Arena Naţională, au anunţat, ieri, Emagic, organizatorii evenimentului muzical cel mai aşteptat al anului în România.Prima trupă este originară din Manchester (Marea Britanie) şi i-a însoţit pe Red Hot Chili Peppers în Europa în cadrul turneului mondial de promovare a albumului „I'm With You”, fiind prezentă alături de rockerii americani în Cehia, urmând să cânte cu aceştia şi în Croaţia, Bulgaria şi Grecia. Abordând genuri precum industrial dance şi electro, trupa mancuniană are o muzică ce a fost descrisă de critică drept „brutală, sexy, îndrăzneaţă şi funky, uneori toate îmbinate perfect!”Grimus este trupa aleasă de public să cânte imediat după AAAK. O competiţie organizată de Rock FM, prin care publicul român a avut posibilitatea de a propune şi de a vota trupa autohtonă care să cânte chiar înaintea americanilor, le-a permis clujenilor de la Grimus să ajungă între finaliste, alături de trupe importante din alternativul românesc, precum Omul cu şobolani, Zdob şi Zdub, Vama şi E.M.I.L.Lista cu cele cinci trupe finaliste, alături de mai multe demo-uri, a fost înaintată managementului trupei Red Hot Chilli Peppers, iar alegerea finală a fost, conform Emagic, Grimus.Un an extraordinar pentru GrimusFormaţia clujeană a atras atenţia tuturor încă de la debut şi la foarte scurt timp după lansarea primului album, intitulat „Panikon”, a devenit „revelaţia scenei indie” autohtone. Vara aceasta, trupa a concertat la festivaluri precum Exit (Serbia), Rock for People (Cehia), Sziget (Ungaria), B’ESTFEST Summer Camp (România), precum şi în deschiderea concertelor Roxette (Cluj-Napoca) şi Placebo (Bucureşti). Cel mai recent album de studio al trupei (al doilea), „Egretta”, a fost înregistrat în Marea Britanie, Ungaria şi România şi masterizat la New York. De pe acest disc au fost lansate până în prezent mai multe single-uri care au zăbovit mult timp în topurile radiourilor alternative româneşti: „Started”, „Face The Light”, „In Your Eyes” şi „Promise”.Despre şansa de a cânta în deschiderea celor de la Red Hot Chili Peppers, membrii Grimus au declarat pentru Mediafax: „Anul acesta a fost unul extraordinar pentru noi. (...) Însă poate cea mai mare realizare pentru noi de până acum este faptul că am fost aleşi să deschidem pentru Red Hot Chili Peppers, o trupă cu care am crescut şi datorită căreia ne-am decis să facem muzică. Onoarea pentru noi este cu atât mai mare cu cât am fost aleşi chiar de managementul trupei. Aşa că suntem pregătiţi să oferim bucureştenilor, pe 31 august, 40 de minute de adrenalină marca Grimus”.Primul concert al formaţiei Red Hot Chili Peppers în România va avea loc pe 31 august, pe Arena Naţională, fiind inclus in turneul de promovare a celui mai recent material discografic al trupei, „I'm With You”, album lansat în august 2011.Ultimele bilete disponibile în tribune şi peluză mai pot fi achiziţionate la Cluj-Napoca din reţeaua magazinelor Diverta, dar şi online, de pe site-ul www.myticket.ro, la preţuri începând de la 155 de lei.