monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A fost aprobată redeschiderea Spitalului din Mociu

Ministerul Sănătăţii a dat aviz favorabil redeschiderii fostului Centru de Sănătate din Mociu, închis în urmă cu peste un an.

Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a anunţat, în cadrul şedinţei de consiliu de marţi, că luni a avut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi care i-a comunicat că este de acord cu redeschiderea spitalului. „Împreună cu Direcţia de Sănătate Publică vom demara procedurile de redeschidere a spitalului prin trecerea acestuia în subordinea Consiliului Judeţean şi apoi, prinderea în bugetul pe 2013 de fonduri pentru reparaţii capitale”, a afirmat Uioreanu. Înainte de închidere, spitalul din Mociu avea 35 de paturi. Fostul Centru de Sănătate din Mociu a fost închis în urmă cu mai bine de un an, iar la acea vreme Ministerul Sănătăţii a promis că va deschide un centru pentru persoanele vârstnice. Nici până la această dată nu s-a deschis nimic în locul fostului spital, clădirea este închisă, iar locuitorii din zonă sunt nevoiţi să se deplaseze la mare distanţă pentru a putea beneficia de servicii medicale.