Actualitate
Justiția n-a vrut să-i confiște 9,8 mil. € lui Patriciu
Instanţa a respins cererea Parchetului de confiscare a sumei de 9.885.496 de euro şi de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Dinu Patriciu în cazul Rompetrol, cheltuielile de judecată în cuantum de 50.000 de lei rămânând în sarcina statului.
Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe Dinu Patriciu, în dosarul cunoscut drept „cazul Rompetrol”, pentru infracţiunile de delapidare, spălare de bani şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, apreciind că faptelor imputate de procurori le lipsesc unul din elementele constitutive ale infracţiunii (articolul 10, litera d, Cod procedură penală), potrivit minutei remisă presei de către instanţă.În ce priveşte manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, instanţa a decis achitarea deoarece le lipsesc unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv „care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 244, alin. 5, litera a, punctul 1 şi care menţin prin acţiunea unei sau a mai multio persoane acţionând împreună, preţul unuia sau a mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, faptă prevăzută de articolul 244, alin. 5, litera a, punct 2, raprtat la prevederile articolului 248 şi coroborate cu prevederile articolului 279, alineatul 1, din legea 297/2004 cu aplicare a art. 10 şi 12 Cod penal, cu aplicarea articolului 41, alin. 2, Cod penal”.Totodată, instanţa l-a achitat pe Patriciu pentru o altă infracţiune de spălare de bani, „sub aspectul schimbării sau transferului de bunuri, cunoscînd faptul că provin din săvârşirea din infracţiuni, în copul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri”. Judecătorul a apreciat că acestei fapte îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii (articiolul 10, litera d, Cod procedură penală).Din acelaşi motiv, Patriciu a fost achitat şi pentru infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, dar şi pentru infracţiunea de dezvăluire de informaţii privilegiate.Judecătorul Constantin Marino Marin, de la Tribunalul Bucureşti, urmează să-şi motiveze decizia dată în acest proces.Procurorii au anunțat că nu renunță la caz și că vor face apel la Curtea de Apel Bucureşti.