Guvernul a alocat 900.000 de lei pentru evacuarea de urgenţă a cetăţenilor români din Libia
Executivul a alocat în şedinţa de miercuri, printr-o hotărâre iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe, suma de 900.000 de lei pentru evacuarea de urgenţă a cetăţenilor români din Libia, a anunţat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi. Potrivit acestuia, au fost adresate Ambasadei de la Tripoli 220 de solicitări de evacuare. Cetăţenii români care vor părăsi Libia în următoarele zile vor fi transportaţi cu un avion militar al MApN de pe aeroportul din capitala libiană în cel din La Valetta, capitala Maltei, a precizat Baconschi. De acolo urmează să fie preluaţi pentru transfer spre România de un avion al TAROM, neputând fi autorizat survolul direct în spaţiul aerian libian al aeronavei civile. AGERPRES