Actualitate
Cât îi costă pe părinţi începerea anului şcolar
Începerea anului şcolar scoate din bugetul unei familii cel puţin 400 de lei pentru un copil, însă aceste costuri pot depăşi şi 1.000 de lei, în funcţie de cât de mult se ţine cont de preferinţele elevului în alegerea rechizitelor, dar şi de calitatea produselor cumpărate, arată Mediafax.
Înaintea deschiderii anului şcolar - în 17 septembrie - hipermarketurile au alocat spaţii suplimentare pentru prezentarea rechizitelor şcolare, preţurile la anumite game de produse variind foarte mult.
La standul cu ghiozdane dintr-un hipermarket bucureştean, un rucsac simplu, colorat în roşu şi negru, costă 9,99 de lei, în timp ce un mic troller roz, decorat cu prinţese, 186 de lei. Între cele două extreme, părinţii pot opta pentru ghiozdane care costă câteva sute de mii de lei vechi.
Cele mai scumpe produse nu garantează neapărat o calitate superioară, costurile suplimentare fiind date, în majoritatea cazurilor, de imprimeuri cu personaje din desene animate, cărora copiii le rezistă cu greu.
Din acelaşi hipermarket, un penar poate fi cumpărat cu sume între 7,99 lei şi până la 50 de lei, şi în acest caz părinţii trebuind să plătească mai mult în cazul în care cei mici îşi doresc un penar cu personaje de desen animat.
Aceleaşi diferenţe de preţ sunt şi la acuarele, creioane colorate şi la caiete. Astfel, pentru un set de acuarele, se pot plăti sume cuprinse între 4,99 lei şi 47,90 de lei, pensulele au preţuri cuprinse între 1,99 lei şi 12,30 de lei, iar o cutie de creioane colorate poate fi achiziţionată cu sume de la doi lei până la 27 de lei.
Pentru un caiet mic, se pot scoate din buzunar 0,65 de lei, pentru cel mai simplu produs, 11 lei pentru un caiet cu Spiderman şi 37 de lei pentru unul cu coperta cartonată, colorată şi lăcuită, aceeaşi situaţie fiind valabilă şi în cazul caietelor studenţeşti, care pot fi achiziţionate cu cel puţin 3,90 lei şi cel mult 48,50 de lei.
Dacă, pe lângă caietele simple, sunt necesare şi unele speciale, acestea au preţuri cuprinse între 22,90 şi 25,90 de lei, iar manualele, între 11,96 şi 31,90 de lei.
Tot la hipermarket, un stilou costă cel puţin 5,90 de lei şi cel mult 24 de lei, un set de pixuri, între 0,99 şi 30,48 de lei, o radieră, între 1,60 şi 8,30 de lei, iar o trusă de geometrie, între 11 şi 19,80 de lei.
Pentru cei care nu vor să petreacă foarte mult timp la cumpărarea rechizitelor, comercianţii au venit cu o ofertă specială: un ghiozdan gata umplut cu penar, carioci, creioane şi pixuri, al cărui preţ a fost stabilit la 355 de lei.
Costul total pentru începerea anului şcolar poate creşte considerabil dacă părinţii sunt dispuşi să investească şi într-un dicţionar explicativ al limbii române, care, în prezent, are un preţ promoţional de 74,90 de lei, sau într-un glob pământesc, al cărui preţ este 143 de lei.
Pe lângă rechizite, pentru începerea anului şcolar mai sunt necesare articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Preţul mediu pentru o uniformă este 150 de lei, o pereche de pantofi costă între 80 şi 250 de lei , adidaşii - între 35 şi 200 de lei, iar un trening simplu nu poate fi achiziţionat cu mai puţin de 50 de lei.
Un calcul simplu arată că o familie care vrea să trimită copilul la şcoală cu lucruri noi trebuie să aloce, astfel, un buget de cel puţin 400 de lei. Dacă aşteptările copilului cresc şi dacă, fireşte, părinţii îşi permit, costurile necesare începutului de an şcolar, pentru un singur copil, pot ajunge şi la 1.000 de lei, depăşind cu mult nivelul salariului minim pe economie (700 de lei, brut).