monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Personalul navigant al Lufthansa a intrat într-o grevă de 24 de ore

Joi, la ora 22.00 GMT (vineri, 01.00 ora României) a început o grevă de 24 de ore a stewardeselor şi stewarzilor companiei Lufthansa, care va afecta toate aeroporturile germane vineri, în cadrul unui conflict privind revendicările salariale, scrie Mediafax.

"Au fost contacte dar nu şi negocieri" cu sindicatul UFO în cursul zilei de joi, a anunţat un purtător de cuvânt al Lufthansa, dar mişcarea va avea loc aşa cum a fost prevăzut, în lipsa unui acord, şi îşi va face resimţite efectele "în primele ore ale dimineţii, deoarece nu vor fi zboruri pe durata nopţii", a adăugat el.

Aproximativ jumătate dintre cele 1.800 de curse Lufthansa vor fi anulate vineri. "Aproximativ jumătate dintre zborurile Lufthansa vor avea loc vineri", a declarat el. Miercuri seara, imediat după anunţarea acestei noi greve, compania a afirmat că se gândeşte la anularea a două treimi dintre cursele sale.

Sindicatul UFO, care susţine că printre membrii săi se numără 18.000 de stewardese şi stewarzi ai companiei, a cerut întreruperea activităţii pe aeroporturile din Frankfurt (vest), principalul nod aerian al companiei şi al treilea aeroport european, precum şi la Berlin, Munchen (sud), Düsseldorf (nord-vest), Stuttgart (sud-vest) şi Hamburg (nord).

Manifestaţii la Frankfurt, Berlin-Tegel, Munchen şi Hamburg sunt, de asemenea, prevăzute în cadrul acestei mişcări fără precedent care se va încheia vineri, la ora 22.00 GMT (sâmbătă, 01.00 ora României).

După această zi de acţiune, "UFO va lăsa mai întâi timp (companiei) Lufthansa pentru a-şi revizui atitudinea intransigentă", a declarat Birgit Weinreich, din cadrul conducerii sindicatului, într-un comunicat trimis cu puţin timp înainte de începerea grevei. "UFO le cere acţionarilor şi consiliului de supraveghere al Lufthansa să îl întrebe pe preşedintele consiliului de administraţie (Christoph Franz) de ce nu a ştiut să împiedice aceste trei zile de proteste şi de ce nu a profitat de disponibilitatea UFO în ultimele 13 luni de negocieri pentru a găsi o soluţie durabilă", adăugat ea.

Franz, contactat în timpul jurnalului de seară al televiziunii publice germane ZDF, a recunoscut că nu a "anticipat o mişcare de o asemenea amploare", continuând să o califice drept "disproporţionată". UFO cere în special o creştere salarială de 5 la sută în 12 luni începând din aprilie 2012, după o stagnare de trei ani. De asemenea, sindicatul respinge categoric folosirea personalului de bord interimar în avioanele Lufthansa, ceea ce compania germană a început să facă din iunie.

Compania a propus, la rândul său, creşterea remuneraţiei cu 3,5 la sută, renunţarea la concedierile din motive economice, la contractele cu durată determinată şi la folosirea personalului interimar cel puţin temporar.

Lufthansa a anulat deja 1.200 de zboruri vineri, respectiv o treime dintre cursele sale. Compania intenţionează să asigure restul traficului prin filialele sale neafectate de mişcarea socială, cum ar fi Swiss, Austrian Airlines, Brussels Airlines, Germanwings sau Eurowings.

Mişcarea de protest începută săptămâna trecută s-a amplificat progresiv. Aceasta a început vineri cu o primă încetarea a lucrului timp de opt ore pe aeroportul din Frankfurt. Noi opriri ale activităţii au avut loc marţi la Frankfurt, precum şi la Berlin-Tegel şi Munchen, determinând anularea a sute de zboruri.

Foto: www.facebook.com