După o absenţă de aproape doi ani de zile, Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă (ALOFM) Turda are din nou fonduri pentru a recalifica şomerii.
Din aceată lună, ALOFM Turda organizează trei cursuri de recalificare pentru persoanele aflate “în plată” atât la Turda, cât şi la Câmpia Turzii.
„Am început cursuri pentru operatori-calculatoare şi iniţiere calculatoare, iar pentru bucătari vom organiza cursuri la Câmpia Turzii. Vor fi şi stagii de pregătire pentru lucrător comercial. Grupele sunt formate din 28 de cursanţi, durata cursurilor fiind între 3 şi 6 luni”, spune Mihai Hădărean, consilier în cadrul agenţiei turdene. În plus, şomerii din zona Turzii pot participa şi la cursurile organizate de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj, prin intermediul Centrului Regional de Formare al Adulţilor. În acest caz este asigurat transportul celor interesaţi să se recalifice, aceştia primid la final diplome avizate de minister şi recunoscute la nivel naţional.