monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Peste 3.000 de persoane au participat la serbările naţionale de la Ţebea

Peste 3.000 de persoane au participat duminică la Ţebea, la mormântul lui Avram Iancu, la comemorarea a 140 de ani de la moartea celui pe care moţii îl numesc Crăişorul Munţilor.

La eveniment au participat miniștri, secretari de stat, parlamentari, prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene din mai multe judeţe ale ţării.

Ceremonialul din Cimitirul de la Ţebea a fost deschis cu depuneri de coroane de flori, a continuat cu o slujbă de pomenire, oficiată de mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, după care a început un spectacol de muzică populară pe scena amplasată în aer liber.

Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848 Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emancipare socială şi naţională.

A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea.