Actualitate
VULCANUL Santorini se pregăteşte de ERUPŢIE? Bula de MAGMĂ a ridicat insula cu 14 cm
Camera magmatică a vulcanului Santorini s-a mărit cu 10-20 de milioane de metri cubi - un volum de 15 ori mai mare decât Stadionul Olimpic din Londra - în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2012, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universităţile Oxford şi Bristol din Marea Britanie, arată Mediafax.
Studiul a fost publicat în numărul din această săptămână al revistei Nature Geoscience, informează sciencedaily.com.
Creşterea acestui "balon" de magmă a condus la o ridicare a insulei cu 8-14 centimetri în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2012.
Studiul a fost realizat în urma unei expediţii, finanţate de Natural Environment Research Council din Marea Britanie, iar oamenii de ştiinţă au utilizat imagini radar prin satelit şi datele transmise de receptoarele GPS (Global Positioning System), care pot să detecteze cele mai fine mişcări ale scoarţei terestre, chiar dacă ele sunt de doar câţiva milimetri.
Studiul îi ajută pe cercetători să înţeleagă mai bine fenomenele din interiorul vulcanului, a cărui ultimă erupţie majoră a avut loc în urmă cu 3.600 de ani. Acea erupţie a îngropat insula Santorini sub câţiva metri de piatră ponce.
Cu toate acestea, studiul nu oferă un răspuns pentru întrebarea arzătoare: "Când va fi următoarea erupţie a vulcanului Santorini?".
În ianuarie 2011, mai multe seisme de mică intensizate s-au produs sub insula Santorini. Deşi cele mai multe dintre ele au fost atât de mici, încât au putut fi detectate doar cu ajutorul unor seismometre sensibile, acestea au reprezentat primul semn de activitate seismică sub vulcan, detectat în ultimii 25 de ani.
După acele cutremure, savanţii britanici au descoperit câteva indicii care demonstrau mişcări ale scoarţei terestre, pe Insula Santorini, cu ajutorul unor imagini radar prin satelit.
Savanţii britanici au calculat volumul de rocă topită care s-a acumulat sub Santorini în ultimul an şi, potrivit spuselor lor, acesta este de 10-20 de ori mai mare decât volumul anual eliberat de vulcan. Însă acest fapt nu înseamnă neapărat că o erupţie este iminentă: de fapt, rata activităţii seismice a scăzut în ultimele luni.