Actualitate
Ponta, despre clasa pregătitoare: Ne-am grăbit puţin şi am dat multe bătăi de cap părinţilor
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu Jiu, la deschiderea noului an şcolar, că, din punctul lui de vedere, este necesar şi util ca "faimoasa clasă pregătitoare" să funcţioneze de anul viitor în cadrul grădiniţei, nu al şcolii, susţinând că autorităţile "au dat bătăi de cap părinţilor", scrie Mediafax.
Victor Ponta a declarat că "este o mare onoare" să participe la deschiderea noului an şcolar la Colegiul Naţional "Spiru Haret" din Târgu-Jiu şi le-a urat succes tuturor elevilor, "începând cu faimoasa clasă pregătitoare".
Potrivit acestuia, copiii din clasa zero trebuie să rămână încă un an la grădiniţă, iar când vin la şcoală "să fie cât mai bine pregătiţi".
"Pentru mine e o mare onoare şi placere, ca în fiecare an de altfel, să fiu la Tâgu Jiu, la deschiderea anului şcolar. Este o plăcere şi vreau să le urez succes în primul rând tuturor elevilor, începând cu faimoasa clasă pregătitoare pe care de anul viitor o văd necesară şi utilă în cadrul grădiniţei şi nu în cadrul şcolii. Cred că ne-am grăbit puţin şi am dat multe bătăi de cap părinţilor cu această clasă pregătitoare, cred că cei mai mici trebuie să rămână încă un an acolo unde au început grădiniţa, după care, când vin la şcoală, să fie cât mai bine pregătiţi", a spus Ponta.
De asemenea, Ponta a spus că niciun copil nu poate avea "o şansă adevărată în viaţă" fără o şcoală performantă.
"Sunt absolut convins că în România şi în lumea în care trăim fără a avea o şcoală performantă niciunul dintre aceşti copii nu are o şansă adevărată în viaţă. Aseară băiatul meu mă întreba dacă nu pot să amân şcoala cu o săptâmână sau două şi i-am spus că dacă îşi doreşte cu adevărat putem să o amânăm de tot sau să nu mai meargă deloc, dar l-am întrebat ce face fără şi a spus da, ai dreptate trebuie să merg la şcoală", a mai afirmat premierul.
Premierul Victor Ponta a participat, luni, la Colegiul Naţional "Spiru Haret" din Târgu-Jiu, la deschiderea noului an şcolar. De la ora 10.30, Victor Ponta urmează să aibă o întrevedere cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pentru a discuta despre tronsonul de drum Rovinari – Bumbeşti Jiu.