monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Byron cânta joia viitoare în Diesel Club

Cei de la Byron îşi continuă turneul de lansare al albumului “Perfect” şi vor fi prezenţi pe 3 martie în Diesel Club de la ora 22. Cel mai nou album al trupei cuprinde adaptări şi reorchestrări inedite după 16 melodii româneşti cunoscute. Astfel, joi, începând cu ora 22.00 se vor cânta atât piese de pe primele două albume, “Forbidden Drama” şi “A Kind of Alchemy”, cât şi “vechi piese noi” despre puşcăriaşi, oi placide şi altele. “Totul a pornit de la o provocare: când am înfiinţat trupa i-am promis managerului nostru, mai mult în glumă atunci, că al treilea album va fi în limba română. Apoi ne-am dat seama că ar fi pretextul ideal pentru ceva ce ne doream de mult - să le mulţumim, într-un fel, celor care ne-au inspirat de-a lungul timpului pe acest drum al muzicii. «Perfect» este, aşadar, un soi de tribut adus lor. Dincolo de asta, putem spune că «Perfect» este cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-am făcut până acum, atât prin concept cât şi prin execuţie. Lista de invitaţi este foarte mare şi o să aveţi surpriza să vedeţi alături de noi câteva nume foarte cunoscute. Dacă faci un pas în spate să te uiţi câţi oameni au fost implicaţi în acest proiect, de la compozitori la interpreţi şi colaboratori, e extraordinary”, a spus Dan Byron, solistul trupei, despre cel mai nou album. Preţul unui bilet la concertul de joia viitoare este de 30 de lei.