monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alertă privind posibila introducere în țară a unor băuturi cu metanol!

Direcţiile de Sănătate Publică verifică dacă în România au intrat loturi cu unele mărci de votcă şi rom care conţin metanol, după ce ANSVSA a anunţat că a fost avertizată prin Sistemul de Alertă Rapidă că în Cehia 19 persoane au murit, iar 36 sunt spitalizate după ce au consumat astfel de băuturi.

Purtătorul de cuvânt de la Ministerul Sănătăţii, Oana Grigore, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că în urmă cu o zi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a primit o avertizare prin Sistemul de Alertă Rapidă pe subiectul „Metanol în votcă şi rom, origine necunoscută”.Informarea ar fi fost transmisă de specialiştii din Cehia, care au anunţat ţările europene că în prezent au fost raportate 19 decese şi 36 de persoane internate în spitale din cauza consumului acestor produse şi că sursa de alcool periculos nu a fost confirmată încă, dar că se desfăşoară o anchetă în acest caz.Astfel, direcţiile de sănătate publică din România au primit o alertă de la ANSVSA, iar inspecţia sanitară de stat verifică dacă în ţară există loturi din produsele menţionate în avertizarea respectivă.Oana Grigore a precizat că în cazul în care vor fi descoprite astfel de produse, acestea vor fi confiscate.În judeţul Suceava, de exemplu, Direcţa de Sănătate Publică a anunţat că va interzice de la comercializare aceste produse, dacă sunt identificate în magazine şi recomandă populaţiei să nu cumpere băuturi alcoolice din surse neautorizate.Lista de băuturi suspecte conţine mărcile Lašský Tuzemák, Tuzemák, Švestková vodka, Vodka Lunar, Vodka, Hanácká vodka, Meruňka, Albánská borovička, potrivit DSP Suceava.19 morți în CehiaIntoxicaţiile masive cu alcool contrafăcut au provocat moartea a 19 persoane în Cehia.De asemenea, alcoolul contrafăcut a provocat decese şi în Polonia, cinci persoane murind în 15 zile, potrivit AFP.Aliniindu-se la normele europene, Polonia a anulat în 2010 standardele sale restrictive ale nivelului de metanol autorizat în produse cosmetice sau chimice, precum apa de toaletă sau lichidele de răcire pentru maşină.De atunci, numărul de intoxicaţii cu alcool contrafăcut a crescut. În şase luni, octombrie 2011-martie 2012, au fost înregistrate mai mult de 80 de cazuri. Aproximativ 30 dintre persoane au murit. Înainte de modificarea reglementărilor, media anuală era între 8-10 cazuri, a explicat Burda.Duminică, autorităţile sanitare poloneze au anunţat interzicerea vânzării băuturilor spirtoase provenind din Cehia.