Seismul care a lovit oraşul Christchurch a ucis 92 de persoane, dar este de aşteptat ca acest bilanţ să crească, a declarat azi premierul Noii Zeelande, John Key, după două zile de la catastrofă, potrivit AFP.
“Ultima cifră de care dispun este că la morgă se află 92 de corpuri, dar în mod evident vom mai descoperi oameni în diferite locuri prin tot oraşul”, a declarat şeful guvernului, relatează Agerpres. Un bilanţ precedent, stabilit în ajun, indica 75 de morţi şi 300 de dispăruţi, dar John Key avertizase că această estimare s-ar putea dovedi “total inexactă” date fiind proporţiile dezastrului. Cutremurul cu magnitudinea 6,3 pe scara Richter, produs marţi la ora locală 12.51, a fost cel mai distrugător resimţit în Noua Zeelandă în ultimii 80 de ani. Epicentrul său a fost la 5 km de Christchurch, al doilea oraş ca mărime al ţării (390.000 de locuitori), şi la doar 4 km adâncime, ceea ce l-a făcut cu atât mai devastator.