monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lights Out!, în primul concert de toamnă

Tânăra trupă clujeană îşi începe „stagiunea” de toamnă cu un concert alături de Quantum Drive, în Gambrinus, vineri, 22 septembrie.

După o vară plină, în care şi-au lansat două videoclipuri (unul în iulie, la piesa „Mirror”, şi unul la „Sylabus”, în 3 septembrie) şi au obţinut locul 3 în cadrul competiţiei internaţionale RØDE Rocks, unde au devansat peste 500 de trupe din 43 de ţări, tânăra trupă clujeană de indie psihedelic Lights Out! se pregăteşte de primul concert de toamnă.Acesta este stabilit pentru data de 22 septembrie şi se va desfăşura pe scena Gambrinus Pub, din Cluj-Napoca (Piaţa Unirii, nr. 25). Lights Out! au anunţat că pregătesc un setlist deosebit: vor interpreta atât piese de pe EP-ul de debut „Patience”, lansat în luna aprilie a acestui an, cât şi câteva melodii noi, în premieră, de pe discul viitor al trupei, aflat în acest moment în dezvoltare. În deschidere, Lights Out! vor avea aceeaşi trupă cu care au împărţit scena în aprilie, la Fabrica de Pensule, la lansarea EP-ului, „Patience”. Este vorba de Quantum Drive, trupă care mai are un lucru în comun cu Lights Out! - pe chitaristul Andrei Sîncrăian.Avangarda muzicii indie clujeneConsiderată de presa muzicală drept „formaţia alternativă clujeană cea mai avangardistă”, Lights Out! s-a format în 2010. Compusă din patru membri – Teodora Retegan (voce şi clape), Oana Pop (tobe), Andrei Sîncrăian (chitară şi chitară bas) şi Andrei Bobiş (chitară şi chitară bas) –, Lights Out! şi-au lansat primul single în în februarie 2012. La jumătatea lunii martie, blogul românesc Babylon Noise a ales tânăra trupă clujeană să reprezinte România în cadrul Music Alliance Pact, cu piesa „Origin”. Primul disc al trupei, intitulat „Patience” (de pe care fac parte piesele antemeţionate), a fost lansat pe 7 aprilie la Cluj, la Fabrica de Pensule, şi poate fi găsit spre download aici: http://music.thelightsareout.com. În iulie Lights Out! au bifat  lansarea primului videoclip din cariera formaţiei, la „Mirror”, cu care au participat în cadrul competiţiei internaţionale RØDE Rocks, unde au câştigat locul 3, devansând peste 500 de trupe din 40 de ţări de pe întreg mapamondul. De cealaltă parte, Quantum Drive este un proiect muzical iniţiat de Ovidius Măcicăşan (voce, chitară ritmică) şi de H.G. Alex (tobe) în urmă cu un an. Li s-au alăturat, pe parcurs, Răzvan Tomi, la bas, Raluca Apetria la clape şi Andrei Sîncrăian, din Lights Out! (chitară armonie). Piesele semnate Quantum Drive au influenţe indie-rock, shoegaze şi 60's revival, iar printre trupele care şi-au lăsat amprenta asupra stilului lor se numără Deerhunter şi Tame Impala.Concertul celor două trupe este programat să înceapă vineri, la ora 22:00. După reprezentaţia celor două formaţii, seara va continua cu un after party electro/indie, iar la butoane vor fi Andrei Sîncrăian (chitarist în cele două trupe) şi Alex HG (tobarul celor de la Quantum Drive). Biletele vor costa 10 lei şi vor putea fi cumpărate la intrare.