Actualitate
Căutările ursului care a ucis un om au fost reluate. Localnicii, avertizaţi că animalul e foarte periculos
Vânătorii, pădurarii şi jandarmii, însoţiţi de câini, au reluat, joi, acţiunea de căutare a ursului care a ucis un om în zona localităţii Moroieni, autorităţile avertizându-i în continuare pe localnici să nu se îndepărteze de case până când animalul nu va fi prins, întrucât este extrem de periculos, scrie Mediafax.
Acţiunea a fost suspendată pe timpul nopţii, fiind reluată joi dimineaţă, când zeci de pădurari, vânători şi jandarmi au plecat în căutarea ursului, care urmează să fie împuşcat.
"Am reluat căutările cu mai mulţi vânători decât am avut ieri (miercuri-n.r.), iar la operaţiune vor participa, pe lângă câinii dresaţi de la Sibiu, şi câini de vânătoare care vor căuta ursul după urmele de sânge. Animalul este rănit şi poate fi uşor recunoscut. Are cu siguranţă şi acum urme sau bucăţi din laţul în care a fost prins. Sperăm să-l găsim astăzi. Îi sfătuim pe oameni să mai aibă răbdare şi să nu meargă la fân sau în livezi până nu prindem acest urs, care este extrem de periculos. După ce va fi împuşcat, animalul va fi transportat pentru analize la laboratorul Direcţiei Sanitare, dar în acest caz cu siguranţă nu e vorba despre un animal turbat, ci despre braconaj. A fost prins în laţ şi chinuit", a declarat joi dimineaţă prefectul judeţului Dâmboviţa, Dragoş Rusu.
În paralel cu acţiunea de căutare, poliţiştii şi jandarmii patrulează prin localitate, avertizându-i pe oameni asupra pericolului.
Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost ucis de un urs, miercuri dimineaţă, în localitatea dâmboviţeană Moroieni, la câteva zile după ce o persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce au fost atacate de un urs, în două localităţi învecinate.
Incidentul a avut loc într-o zonă izolată, cu acces dificil, aflată în apropierea pădurii, la o distanţă de aproximativ zece kilometri de locul în care sâmbătă a avut loc primul atac al ursului, în perimetrul respectiv fiind instituită carantina în urma incidentelor de la sfârşitul săptămânii trecute.
Miercuri seară, doi bărbaţi din Moroieni care au însoţit victima în zona incidentului au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de complicitate la braconaj cinegetic, respectiv favorizarea infractorului, ei fiind audiaţi timp de mai multe ore. Joi, cei doi, cu vârste de 31 şi, respectiv, 52 de ani, vor fi duşi la Judecătoria Pucioasa cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potrivit anchetatorilor, în dosarul în care s-au făcut cercetări pentru braconaj apare şi numele bărbatului ucis de urs, Ilie Leotescu, cei doi bărbaţi reţinuţi recunoscând că l-au ajutat pe acesta să ucidă ursul.
Cei doi bărbaţi le-au declarat anchetatorilor că animalul a fost prins în laţ încă de marţi şi că miercuri dimineaţă s-au dus toţi trei ca să-l ucidă şi să-l transporte apoi cu o căruţă.
Bărbatul de 63 de ani s-a apropiat de urs pentru a-l străpunge cu o lance improvizată dintr-un băţ în vârful căruia era un cuţit, moment în care animalul, care era rănit, s-a zbătut şi s-a desprins din capcană, năpustindu-se asupra omului, după care a fugit, afirmă anchetatorii.