monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Microsoft a evitat plata unor impozite de cel puţin 6,5 miliarde dolari

Microsoft s-a folosit în ultimii trei ani de "manevre" fiscale internaţionale agresive pentru a evita plata unor impozite de cel puţin 6,5 miliarde dolari în Statele Unite, potrivit unui raport al unui comitet din Senatul american, publicat înaintea unei audieri la Washington, scrie Mediafax.

În raport se menţionează că Microsoft s-a folosit de tranzacţii cu subsidiare din Puerto Rico, Irlanda, Singapore şi Bermuda pentru a scăpa taxe de cel puţin 6,5 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Pe de altă parte, Hewlett-Packard a înregistrat la rândul său o serie de împrumuturi interne pe termen scurt care au permis companiei să folosească fonduri offshore pentru operaţiuni interne fără să plătească taxe.

Preşedintele subcomitetului pentru investigaţii din Senat, Carl Levin, democrat de Michigan, nu acuză companiile că au acţionat ilegal.

"Aceste abuzuri generează costuri uriaşe. Aceste scheme transferă povara taxelor cetăţenilor şi companiilor care nu au armate de avocaţi şi contabili", a spus Levin.

Purtătorii de cuvânt al Microsoft şi Hewlett-Packard nu au comentat informaţia.

Foto: facebook.com