Actualitate
Andreea Paul-Vass: Ponta a pasat multe dosare, ca procuror, iar Antonescu e un chiulangiu notoriu
Consilierul guvernamental de stat Andreea Paul-Vass i-a criticat, joi, pe liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, pentru că se opun proiectului Codului muncii, şi a susţinut că Ponta le-ar fi pasat colegilor 'multe dosare când era procuror', în timp ce Antonescu ar fi lipsit de la majoritatea şedinţelor Parlamentului, relatează Agerpres. Într-o postare pe blogul personal, consilierul economic din Aparatul propriu de lucru al premierului Emil Boc a susţinut că persoanele care critică procedura de adoptare a viitorului Cod al muncii prin asumarea răspunderii Guvernului au ca deviză politică 'Ceea ce nu poţi învinge amână!'
'Primul în linie se înscrie domnul Ponta, care s-a remarcat în activitatea de procuror prin aceea că a pasat multe dosare. Astfel, acele dosare au fost soluţionate de alţi colegi ai săi. De altfel, nu este cunoscut public niciun mare dosar soluţionat de către domnul Ponta. Al doilea este domnul Antonescu, un chiulangiu de notorietate, lipsind majoritatea timpului de la şedinţele parlamentare', scrie Andreea Paul-Vass, pe blogul ei. Consilierul îi acuză de ipocrizie şi pe liderii sindicali care s-ar fi aliniat poziţiei liderilor Uniunii Social-Liberale. 'Se aliniază rapid şi unii lideri sindicali care reprezintă cu o majoritate zdrobitoare funcţionarii publici, dar care se martirizează ipocrit pe false probleme ale salariaţilor din mediul privat', a adăugat Andreea Paul-Vass. Guvernul a decis să-şi asume răspunderea pe marginea proiectul noului Cod al muncii.