monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Grevă generală în Grecia, un test social pentru guvernul Samaras

Funcţionari, avocaţi, medici sau marinari, grecii intră miercuri în grevă generală din cauza planului de austeritate cerut de Uniunea Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional, scrie Mediafax.

Această zi de acţiune naţională este prima de acest fel de la venirea la putere, în iunie, a guvernului de coaliţie condus de premierul conservator Antonis Samaras.

Greva va perturba serios transporturile şi funcţionarea administraţiilor şi a serviciilor publice. Şcolile vor fi închise, iar spitalele îşi vor reduce activitatea.

Sunt prevăzute manifestaţii la miezul zilei în mai multe oraşe mari, la apelul centralelor sindicale GSEE şi Adedy. Acestea le-au cerut grecilor să "respingă noile măsuri dure, incorecte şi ineficiente".

La Atena, în cursul dimineţii, a început desfăşurarea a circa 5.000 de poliţişti pentru a asigura securitatea în timpul manifestaţiilor, adesea violente în Grecia, ca în cazul celor două greve generale din acest an, din februarie.

Într-o ţară aflată în plină recesiune, sindicatele comercianţilor, artizanilor şi inginerilor civili participă, de asemenea, la grevă, în timp ce la mijlocul zilei mass-media nu vor acoperi decât subiectele legate de manifestaţii.

Susţinută de principalul partid de opoziţie, Syriza (stânga radicală), greva are ca scop denunţarea noilor măsuri pentru economisirea a peste 11,5 miliarde de euro, pe care guvernul le finalizează în prezent cu UE şi FMI.

Condiţionând menţinerea Greciei sub perfuzie financiară, în timp ce o a treia operaţiune de sprijinire a ţării pare să câştige teren, planul este axat pe noi reduceri de salarii în sectorul public, de pensii şi de servicii sociale.

Adoptarea sa este prevăzută în parlament înainte de Eurogrupul din 8 octombrie pentru deblocarea tranşei de împrumut de 31,5 miliarde de euro.