monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrările la strada Oaşului, finalizate în luna noiembrie

Primarul Emil Boc a precizat astăzi că lucrările la strada Oaşului nu au fost niciodată întrerupte, ci s-au realizat lucrări specifice, necesare înaintea turnării asfaltului.

Modernizarea străzii Oaşului este finalizată în proporţie de 70% şi va fi terminată în întregime în această toamnă, în luna noiembrie, dacă nu apar „complicaţii deosebite”. Primarul Emil Boc a făcut astăzi o vizită pentru a vedea la faţa locului care este stadiul lucrărilor de modernizare şi reabilitare a străzii Oaşului, derulate pe o lungime de 3,1 kilometri. Cu această ocazie, primarul a dat asigurări că în această toamnă, locuitorii din zonă vor avea o stradă reparată, iar gropile cu care erau obişnuiţi vor fi doar o amintire. Boc a subliniat că modernizarea străzii va fi gata în această toamnă, dacă nu apar alte lucrări neprevăzute. „Oaşului are 3,1 kilometri. Astăzi, aproximativ 70%, stadiu tehnic, este realizată. Obiectivul nostru este ca în această toamnă, dacă nu mai apar complicaţii deosebite să terminăm de asfaltat şi să redăm locuitorilor din această zonă această stradă, de la un impracticabilă la una cu 9 metri lăţime, cu trotuare pe ambele părţi”, a explicat primarul.Drenarea pârâurilor şi lucrări la utilităţi, problemele de până acumEmil Boc a afirmat că până în acest moment au existat câteva dificultăţi pe această stradă, mai exact este vorba despre „drenarea pârâurilor şi a apelor care curg spre această stradă, zidurile de sprijin care trebuie făcute pe o porţiune destul de extinsă, lucrări de utilităţi, fie că vorbim de canalizare, de Electrica, de Termoficare, toate aceste lucrări trebuie finalizate înainte de a trage ultimul strat de asfalt”. Primarul a precizat că în acest moment cei de la Electrica au în lucru o investiţie de 1,5 milioane lei pentru a putea asigura alimentarea cu energie electrică a viitorului Centru de Industrii Creative şi a viitorului parc industrial din Lomb. Înainte de a termina asfaltarea străzii, trebuie ca Electrica să finalizeze această investiţie. 1 kilometru, în stadiu incipient de lucruReprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei au declarat că mai este în lucru într-un stadiu incipient tronsonul dintre magazinul Real şi strada Pomet, pe banda dreaptă, concomitent cu introducerea conductei de apă, pe aproximativ 1 km. Cu excepţia acestui segment de aproximativ 1 km, până la data de 1 octombrie 2012 stratul de uzură va fi gata turnat. Stratul de uzură se toarnă noaptea din cauza traficului.Lucrările nu au fost oprite niciodatăBoc a subliniat astăzi că lucrările nu au fost oprite deloc în această vară. Această precizare a fost făcute în contextul în care în luna iulie, o parte din consilierii locali PSD au făcut o vizită la şantierul lucrărilor şi au afirmat, împreună cu locuitorii, că lucrările erau oprite la momentul respectiv. „În fiecare zi din această vară s-a lucrat aici, fie că s-a lucrat la un zid de sprijin, fie că s-a lucrat la canalizare. Nu înseamnă că numai atunci când se toarnă asflat se lucrează. Pentru ca asfaltul să se poată turna trebuie să se facă toate lucrările specifice de întreţinere, de la ziduri de susţinere, la lucrări de drenare, la finalizarea lucrărilor de la Electrica, Termoficare sau canalizare”, a spus primarul. Valoarea investiţiei este de 17 milioane lei, iar lucrările au început în luna martie.