monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Întâlnire cu artista Florica Prevenda

Muzeul de Artă organizează sâmbătă, între orele 12-13, în cadrul programului „Autoportret”, o întâlnire cu artista Florica Prevenda, autoarea expoziţiei „Timp regăsit”. „Autoportret” este un program adiacent programelor expoziţionale ale Muzeului de Artă Cluj-Napoca şi oferă artiştilor plastici posibilitatea de a intra în dialog cu publicul pentru a-şi prezenta punctul de vedere legat de propria operă şi de a prezenta aspecte complementare ale activităţii lor artistice. Astfel, publicului i se oferă accesul la o imagine de „culise” a creatorilor operelor de artă.