Actualitate
USAMV este iniţiator şi membru fondator al Institutului „Michel Serres” din Lyon
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca este iniţiator de proiect şi membru fondator, alături de alte prestigioase instituţii din Europa şi Statele Unite ale Americii, al Institutului 'Michel Serres' din Lyon (Franţa), inaugurat în aceste zile.
Potrivit unui comunicat al USAMV, ideea fondării acestui institut îi aparţine profesorului Ioan Negruţiu de la USAMV, care îşi desfăşoară, în prezent, activitatea ca biolog la Ecole Normale Superieure din Lyon. El şi-a propus, încă din anul 2004, crearea unei entităţi care să reunească specialişti din diverse domenii de activitate - biologie, drept şi economie - în scopul protejării resurselor naturale şi gestionării bunurilor publice.„Dezideratul distinsului profesor Ioan Negruţiu este ca azi cercetarea ştiinţifică să depăşească limitele laboratoarelor şi să fie pusă în slujba binelui comun al umanităţii, prin contribuţia unora dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din lume, precum Ecole Normale Superieure din Lyon, Nottingham University, Ghent University, University of Wisconsin, Portland State University, University of Nantes, Oslo University şi USAMV din Cluj-Napoca”, se spune în comunicat.Michel Serres este filosof, istoric al ştiinţelor şi om de litere francez şi a anticipat, în scrierile sale, problematica „vremurilor de criză” în care ne aflăm. Expertiza colectivă a specialiştilor care vor activa în cadrul acestui institut va ajuta personalul cu putere de decizie din Europa şi SUA să soluţioneze în timp real probleme precum schimbările climatice, securitatea alimentară, conservarea biodiversităţii şi Politica Agricolă Comună.