monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Traian Igaş, optimist cu privire la spaţiul Schengen

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, se declară convins că sfârşitul lunii martie va aduce un deznodământ pozitiv în ceea ce priveşte ultima misiune de evaluare în domeniul frontierelor terestre, în acest fel toate criteriile tehnice urmând a fi îndeplinite de România şi Bulgaria pentru a permite realizarea obiectivului comun de aderare la Spaţiul Schengen, într-un timp cât mai scurt, potrivit Agerpres. Ministrul român de Interne a participat, joi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, în cadrul căreia preşedinţia ungară a Consiliului UE a prezentat concluziile sale privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în documentul respectiv se precizează faptul că România a finalizat cu succes pregătirile tehnice pentru aderarea la Schengen.

'Preşedinţia ungară stabileşte faptul că aderarea celor două state membre la Spaţiul Schengen rămâne o prioritate a mandatului său şi va colabora cu toate părţile implicate pentru găsirea unei soluţii de compromis, în vederea atingerii obiectivului comun', a afirmat Traian Igaş, conform comunicatului de presă. Sursa citată menţionează că reprezentanţii statelor membre care au luat cuvântul au apreciat eforturile depuse de cele două ţări pentru îndeplinirea condiţiilor tehnice şi au felicitat România pentru finalizarea procesului de evaluare. De asemenea, conform comunicatului, majoritatea statelor membre au evidenţiat faptul că îndeplinirea în totalitate a cerinţelor tehnice de către cele două ţări trebuie să reprezinte singurele elemente care să stea la baza luării deciziei de aderare. Având în vedere contextul european actual, confruntat cu o presiune emigraţionistă majoră, Germania a propus instituirea unui mecanism care să ofere posibilitatea reintroducerii controalelor la frontierele statelor membre care au probleme majore în asigurarea securităţii externe ale Spaţiului Schengen, până la remedierea acestora. 'România va examina propunerea referitoare la instituirea unui astfel de mecanism corector post aderare şi va propune discutarea acestuia la nivelul Consiliului', a spus Traian Igaş, potrivit comunicatului de presă. Totodată, sursa citată precizează că România va continua dialogul cu statele membre care manifestă unele îngrijorări, pentru a identifica motivele acestora şi a oferi sau a găsi în comun soluţii pentru rezolvarea problemelor. În cadrul conferinţei de presă după încheierea reuniunii, Traian Igaş a anunţat că vor continua reevaluările tuturor Inspectoratelor Judeţene ale Poliţiei de Frontieră, iar acolo unde au fost semnalate probleme în ultima perioadă şi unde se vor impune anumite modificări, acestea vor fi făcute fără ezitare.