monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cum a ajuns armata la mall?

Divizia 4 Infanterie „Gemina” a impresionat publicul clujean cu tehnica din dotare şi demonstraţiile de la Iulius Mall.

Sute de clujeni au admirat, sâmbătă, pe esplanada de la Complexul comercial Iulius Mall, exerciţiile demonstrative de mânuire a armamentului din dotare, specifice momentelor festive, executate de un pluton de militari ai Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, precum şi tehnica din dotare a acestora.„Divizia 4 Infanterie «Gemina», împreună cu Biroul de Informare-Recrutare şi cu Centrul comercial Iulius Mall au organizat Ziua Armatei Române, în cadrul unui proiect menit să prezinte publicului, în mari centre comerciale, tehnica militară din dotare. În expoziţia amenajată pe lateralele complexului pot fi admirate autovehicule de generaţie mai recentă, care se ridică la nivelul cerinţelor actuale”, a declarat pentru Agerpres, locotenent colonel Dan Orza, ofiţer relaţiile publice al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”.Programul a inclus şi un concert de muzică militară şi un exerciţiu-simulare efectuat de o echipă de genişti, ce a avut misiunea de a distruge un colet capcană.„Intenţia noastră este ca şi în 2013 să continuăm acest proiect şi să organizăm astfel de evenimente ce au ca scop informarea publicului clujean despre activităţile şi misiunile pe care le desfăşoară Armata Română”, a mai spus locotenent colonel Dan Orza.Publicul a fost impresionat de aspectul unei maşini de luptă de mare tonaj, având ca destinaţie nimicirea ţintelor aeriene la înălţimi foarte mici, dar şi de maşina de transport şi încărcare a rachetelor MTI, un vehiculul puternic ce poate deplasa 12 rachete.