monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ciclonul Sandy a provocat pagube la Memorialul 11 septembrie de la New York

Ciclonul Sandy a provocat pagube la situl Memorialului 11 septembrie, care marchează locul atentatului comis la 11 septembrie 2001 împotriva Turnurilor Gemene World Trade Center, arată Mediafax.

 

Creşterea nivelului apei a provocat "inundaţii grave" la locul unde se află în construcţie un muzeu comemorativ, a anunţat preşedintele Memorialului, Joe Daniels, citat într-un comunicat. Situl se află în sudul Manhattan, sectorul cel mai afectat de inundaţii şi privat în continuare de electricitate, după ce ciclonul Sandy a atins luni seara Coasta de Est a Statelor Unite.

"Un centru de informaţii pentru vizitatori şi alte instalaţii au fost inundate", a anunţat Damiels, care şi-a exprimat speranţa "redeschiderii Memorialului cât mai rapid posibil", după o estimare a pagubelor.

În acest spaţiu de trei hectare pe care au fost plantaţi stejari, două bazine de granit imense, săpate pe locul unde se ridicau Turnurile, poartă gravate pe margini, în bronz, numele victimelor atentatului de la 11 septembrie.

Situl a fost inaugurat cu ocazia marcării a zece ani de la atentat, în 2011.

Pe 11 septembrie 2001, la New York au fost ucise 2.753 de persoane.