monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Artiștii clujeni, în război cu politiștii locali

Aproximativ 20 de tineri au protestat, joi, în fața sediului Poliției Municipiului Cluj-Napoca, nemulțumiți de modul abuziv în care oamenii legii se comportă cu cetățenii. Tinerii acuză polițiștii locali că își fac norma la amenzi pe seama artiștilor stradali.

Sub deviza "Mic concert de prânz. Polițiștul, opus 9" tinerii au compus o piesă în care i-au ironizat pe polițiști și acțiunile lor. Sediul Poliției Municipiului Cluj-Napoca a fost luat, ieri, cu asalt de zeci de tineri artiști clujeni. "Înarmați" cu diferite instrumente muzicale, ei au cântat, la prima vedere, un cover după piesa trupei Police, "Every Breath you Take". "Eşti o bătrânică și vinzi flori? N-ai frică, o s-o-ncurci, să crezi! fiindcă eu veghez şi mi te-amendez" sau "Cânţi la mandolină? Ai valiza plină de muzica ta? Ţi-o voi confisca, păi ce pana mea!" sunt doar câteva din versurile compuse de aceștia pentru polițiștii clujeni. În momentul în care tinerii s-au pus pe cântat, mai mulți polițiști, în frunte cu șeful Poliției Municipiului Cluj-Napoca, comisarul Marcel Bonțidean, și-au făcut apariția, legitimându-i pe participanți. Poliţiştii au încercat să spargă protestul"Le-am cântat un cântecel pentru data de 1 noiembrie polițiștilor clujeni pentru că suntem de părere că și-au încălcat în mod repetat atribuțiile. Ei intervin atunci când o bătrânică vinde pe stradă sau când un artist își comercializează muzica și de foarte multe ori intervenția este cu violență, oamenii sunt ridicați, sunt duși la secție, identificați, amprentați și așa mai departe. După părerea noastră este o exagerare în modul în care Poliția Locală se comportă cu simpli cetățeni", a precizat un tânăr.Polițiștii au încercat să împrăștie mulțimea cu mașinile din dotare, fără succes însă. “Au o atitudine agresivă față de cetățeni, dacă își dau seamă că cetățenii își cunosc drepturile se repliază în funcție de persoana pe care o au în fața lor, dar întotdeauna pleacă de la premisa că cetățeanul a făcut ceva rău și e cazul ca ei să fie agresivi și să abuzeze dincolo de orice limită”, a mai declarat o tânără.Apel şi către Primăria Cluj-NapocaLa protestul de ieri a participat și liderul formației Luna Amară, Mihnea Blidariu. „Am constatat foarte multe abuzuri ale poliției locale clujene, începând cu doamna de 92 de ani care vindea flori, continuând cu cântărețul stradal grec care a fost abuzat și bruscat de către poliția locală și amendat fără niciun fel de motiv. Am dori ca Primăria să reglementeze legislația privind vânzătorii ambulanți, astfel încât, la fel ca în Paris sau Londra, acești artiști să-și exercite activitatea nestingherit și să înfrumusețeze orașul. Dacă Primăria Cluj-Napoca are pretenția să devină Capitală Culturală Europeană ar trebui să ajusteze această legislație pentru că e un fenomen care face parte din viața orașului. Poliția locală ar trebui să aibă alte priorități, mai importante, cum ar fi prinderea infractorilor și a persoanelor care deranjează liniștea publică decât să se lege de artiștii stradali și de persoane în vârstă”.Cu referire la protestul tinerilor, reprezentanţii Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj s-au limitat să precizeze că „în situaţia constatării unor fapte de natură contravenţională, poliţiştii aplică prevederile legale în vigoare, contravenienţii având posibilitatea legală de a contesta în instanţă procesul-verbal întocmit de poliţist”.