monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vaticanul ar putea restrânge accesul la Capela Sixtină

Afluenţa celor 20.000 de vizitatori pe zi ar pune în pericol frescele din Capela Sixtină, capodoperă a lui Michelangelo, scrie Le Point.

 

Capela Sixtină este vizitată anual de cinci milioane de turişti, care admiră frescele reprezentându-i pe cei 12 apostoli şi episoade din Geneză. Accesul în capelă, una din minunile palatului pontifical de la Vatican, ar putea fi însă restrâns pentru a proteja frescele vechi de 500 de ani de efectele afluxului mare de vizitatori. Frescele celebre în toată lumea, pictate de Michelangelo la începutul secolului al XVI-lea, ar puea fi victime ale propriului lor succes. Capela Sixtină este unul din cele mai vizitate locuri din lume, cu un aflux cotidian de 20.000 de persoane. Opera lui Michelangelo a fost însă criticată în timpul vieţii pictorului, care a fost acuzat de obscenitate pentru că a pictat nuduri. Reprezentanţii bisericii au ordonat, după moartea lui, ca pe părţile intime să fie pictate bucăţi de stofă. În afara frescelor, realizate în patru ani de lucru frenetic de Michelangelo, Capela Sixtină este un loc simbolic, găzduind conclavul care se adună când trebuie desemnat un nou papă. Scriitorul şi criticul literar Pietro Citati a publicat în septembrie un articol în Corriere della Sera, în care a criticat comportamentul mulţimii de turişti care vizitează zilnic acest loc sfânt. Criticul recomanda micşorarea de patru-cinci ori a numărului de turişti, pe care îi compara cu 'o bandă de beţivi', care intră zilnic în sala acoperită cu marmură policromă. Turiştii strică involuntar frescele cu respiraţia, transpiraţia, căldura corpurilor şi praful de pe încălţăminte, arăta Citati. Deşi atmosfera trebuie să fie contemplativă, vizitatorii ignoră invitaţia la linişte şi interdicţia de a fotografia operele. Directorul muzeelor Vaticanului, Antonio Paolucci, a spus că nu intenţionează să limiteze numărul vizitatorilor 'pe termen scurt şi mediu', considerând în schimb că, pe termen lung, muzeele vor fi nevoite să facă acest lucru. 'Elementele aduse de prezenţa oamenilor, cum ar fi praful, umiditatea corpurilor, bioxidul de carbon produs prin respiraţie, pot provoca, pe termen lung, pagube picturilor', a declarat el într-un articol publicat de ziarul Vaticanului pentru a marca 500 de ani de la realizarea frescelor. În 1994, în Capela Sixtină a fost instalat un sistem de purificare a aerului alcătuit din filtre şi aparate de control al umidităţii, după un proces de restaurare care a durat 14 ani, dar creşterea numărului de vizitatori a făcut ca acest sistem să nu mai fie eficient. Firma Carrier, filială a United Technologies, are în studiu un sistem de climatizare 'nou, de înaltă tehnologie, inovator' pentru a proteja frescele, a adăugat Antonio Paolucci, precizând că acesta va fi operaţional anul viitor. El a încheiat spunând că trebuie găsită o cale care să permită şi satisfacerea nevoii de cultură a vizitatorilor şi protejarea preţioaselor fresce de pagubele provocate de om, informeaza Agerpres.