Actualitate
Află cum va fi vremea astăzi și mâine în țară
Luni, în vestul, centrul şi nordul ţării înnorările se vor accentua treptat, vântul se va intensifica şi temporar va ploua. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări şi local ploi în cursul nopţii, informează Admnistraţia Naţională de Meteorologie.
Temperatura aerului, mai ridicată decât în mod normal la această dată, va avea maxime cuprinse între 16 şi 23 de grade şi minime între 5 şi 15 grade.
Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase din sud şi sud-est se va semnala ceaţă, posibil asociată cu burniţă.
Marţi, temperatura aerului va marca o scădere în regiunile nordice, vestice şi centrale, dar în celelalte zone se va menţine mai ridicată decât în mod normal. Cerul va avea înnorări şi va ploua slab local în sud-est şi în zona de munte şi izolat în rest. Noaptea, la peste 1800 m, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Meridionali pot fi şi precipitaţii mixte.
Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, iar la munte va fi tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8-9 grade în depresiuni şi 20 de grade în sud-est, iar cele minime, în general între 0 şi 10 grade.
La Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura aerului, mai ridicată decât în mod normal la această dată, va avea o maximă în jur de 20 de grade şi o minimă de 11-13 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, arată Agerpres.