monitorulcj.ro Menu
Actualitate

„Reţeaua citostaticelor”, salvarea bolnavilor de cancer

De ani de zile, de pe piaţa din România lipsesc medicamente pentru cancer, citostatice sau calmante, iar autorităţile nu au reuşit să rezolve încă problema.

Un tânăr român stabilit în Austria le cumpără românilor medicamente pentru cancer care nu se găsesc în ţară şi le trimite apoi în România. El a creat „reţeaua citostaticelor”.Criza fără sfârşit genrată de lipsa medicamentelor oncologice de pe piaţa românească l-a determinat pe un tânăr român de 29 de ani, stabilit în Austria, să creeze „reţeaua citostaticelor”. Este vorba despre o organizație informală care vine în ajutorul bolnavilor care nu găsesc în ţară medicamentele de care au nevoie. Practic, tânărul care nu şi-a divulgat numele real, preferând să fie numit Alin, cumpără medicamentele din farmaciile din Austria sau din Ungaria şi le trimite apoi în ţară, bolnavilor care i-au solicitat acest lucru. Solicitările, trimise prin internetPotrivit hotnews.ro, care scrie pe larg povestea „reţelei citostaticelor”, totul a început în anul 2009 când, cu primii bani pe care i-a avut atunci, Alin a cumpărat medicamente pentru cinci copii. Apoi a construit un site simplu, unde românii care aveau nevoie de medicamentele dispărute din ţara noastră completau un formular care ajungea la el. Cele mai multe erau citostatice care nu se eliberează fără reţetă în farmaciile din Viena. Şi pacienţii români nu puteau întotdeauna să-i trimită reţeta. După ce prima dată când a cerut un citostatic a fost refuzat, Alin a reuşit apoi să o convingă pe o farmacistă să îi elibereze medicamentele după ce i-a explicat situaţia din România.Alin nu are niciun profitConform sursei citate, Alin face acest lucru doar din dorinţa de a-i ajuta pe românii bolnavi de cancer, fără să aibă vreun profit din acest lucru. Plata o face din buzunarul propriu, urmând să-şi recupereze banii de la pacienţi după ce aceştia le primesc în România. Fără să-şi adauge vreun comision, fără să ceară vreun ban pentru timpul şi efortul consumat.Transportul de medicamente dintr-o ţară a UE în alta este permis doar pentru uz personal, dar sunt luni în care Alin trimite în ţară şi patru rucsaci de medicamente, toate cumpărate din banii lui. Uneori îi transportă chiar el.Persoanele care au nevoie de medicamente şi vor să ia legătura cu Alin trebuie să completeze un formular care se găseşte pe următorul site: http://www.medicamente-lipsa.ro/index.html Medicamente aduse din AustriaLipsa medicamentelor este prezentă în toată ţara şi nici judeţul Cluj nu a fost ocolit. Doctorul Ştefania Neamţu de la secţia de Oncopediatrie din cadrul Institutului Oncologic Cluj-Napoca afirmă că şi spitalul clujean lipsesc unele medicamente din cauză că nu se mai produc. „Culmea că acestea sunt medicamentele cele mai ieftine. O parte, trei-patru, au fost rezolvate de Unifarm (Compania Naţională Unifarm, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii – n.red.) şi acum le avem”, declară Ştefania Neamţu.Potrivit medicului clujean, pacienţii nu rămân netrataţi chiar dacă aceste medicamente lipsesc, deoarece, de fiecare dată, este găsită o soluţie de moment salvatoare. De exemplu, unele ONG-uri cumpără din străinătate medicamentele pentru copiii din familii cu o situaţie financiară modestă. În alte situaţii, părinţii merg cu reţeta în ţările vecine, cum ar fi Austria şi cumpără medicamentele de acolo. Valoarea reţetelor este în valoare de câteva zeci de euro în cazul medicamentelor lipsă.Lipsa medicamentelor, resimțită la nivel europeanReprezentanţii Ministerului Sănătăţii subliniază că lipsa medicamentelor pentru cancer este o problemă cu care se confruntă toată Europa din cauză că nu se mai produc anumite medicamente. În România, oficialii din Minister împreună cu managerii spitalelor din ţară au identificat o listă cu 27 de medicamente care lipsesc. „Unele din aceste medicamente nu mai sunt produse şi chiar dacă am dori să le achiziţionăm prin Unifarm nu putem face acest lucru pentru că ele nu mai există pe piaţă. În al doilea rând, este şi o mică problemă de comunicare între spitale şi Unifarm. Unităţile sanitare anunţă de regulă că nu mai au anumite medicamente chiar în momentul în care s-au epuizat stocurile, iar Unifarm achiziţionează produsele în decurs de trei-patru luni şi atunci sigur că apar acele sincope în aprovizionare”, au explicat reprezentanţii Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii. Mai multe soluţii În ţara noastră, se încearcă la ora actuală diferite soluţii pentru a remedia într-o anumită măsură această situaţie. „Sunt multe variante în lucru acum şi încercăm prin toate forţele să rezolvăm această problemă. Agenţia Naţională a Medicamentului va da, cu prioritate, autorizaţie de punere pe piaţă acelor producători care vor să producă medicamente lipsă”, au precizat reprezentanţii Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii. Întreaga poveste a „reţelei citostaticelor” poate fi citită aici http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13549821-cum-devenit-membru-reteaua-citostaticelor-vrei-intri.htm?nomobile=