Actualitate
Oscarurile 2011, o ediţie cam „leşinată”
Ceremonia, care se anunţa serata anului, s-a dovedit a fi lentă, fără ritm şi fără surprize, potrivit presei străine. A 83-a ceremonie de decernare a premiilor Oscar, care s-a desfăşurat în noaptea de duminică spre luni, nu a produs mari surprize, fiind oarecum o decepţie: nu din punctul de vedere al palmaresului, ci la nivelul ritmului serii, potrivit news-de-stars.com. James Franco şi Anne Hathaway, cele două gazde ale ceremoniei, nu au adus prospeţimea aşteptată pe scena Kodak Theater. Ei au început gala prin a-şi saluta mamele şi bunicile, care le-au trimis bezele din public.
S-a putut observa notorietatea celor care au înmânat statuetele, la fel de celebri sau chiar mai celebri decât nominalizaţii, potrivit Agerpres. Printre ei s-au numărat Justin Timberlake, Tom Hanks, Mila Junis, Kirk Douglas, Reese Witherspoon, Nicole Kidman, Scarlett Johanson, Marisa Tomei, Cate Blanchett, Oprah Winfrey şi Robert Downey Junior. Apoi, Anne Hathaway a început să cânte, iar James Franco i s-a alăturat pe scenă, îmbrăcat în rochie de seară, purtând o perucă blondă. „Stângaci şi de-a dreptul dureroşi”, aşa au catalogat criticii glumiţele şi scenetele celor doi prezentatori, despre care s-a crezut că vor da un suflu tânăr şi proaspăt ceremoniei din acest an, scrie şi dailymail.co.uk. Presa străină mai relatează că singurul moment emoţionant al serii a fost cel în care a cântat Celine Dion, care a adus un omagiu dispăruţilor din 2010, interpretând piesa „Smile”.
Ţinute în roşu şi crem
Gala de decernare a premiilor Oscar este, de foarte mulţi ani, o ocazie în care actorii, dar mai ales actriţele, pot face dovada eleganţei şi a bunului gust, şi este totodată evenimentul care dă tonul tendinţelor primăverii. La ediţia din acest an, culorile predominante au fost roşul intens şi culorile pastel strălucitoare, relatează dailymail.co.uk. Din categoria „roşu intens” a făcut parte şi Penelope Cruz, care a uimit publicul cu noul său corp, mult mai împlinit şi apetisant, după ce l-a născut acum o lună pe fiul său Leo Encinas Cruz. Deşi negrul a fost o alegere sigură şi populară printre vedete, au existat şi surprize precum rochia de culoarea lavandei, cu broderii galbene, purtată de Cate Blanchett şi cea vişinie purtată de Natalie Portman. Totodată, Celine Dion, care a fost criticată în numeroase rânduri pentru alegerile sale nu tocmai potrivite în materie de vestimentaţie, a ales o rochie Armani Prive, sofisticată şi deschisă la culoare, care i-a pus în evidenţă silueta perfectă pe care şi-a păstrat-o după naştere. Nicole Kidman a dezamăgit în acest an şi a fost criticată dur de specialiştii în modă. Ei au clasificat rochia Dior, brodată cu imprimeuri florale şi asortată la pantofi roşii Pierre Hardy, drept cea mai proastă ţinută a Oscarurilor.
Gafe în direct
Emoţionată de solemnul moment, actriţa Melissa Leo, care a fost recompensată cu un Oscar pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, s-a lăsat dusă de val şi a rostit foarte natural cuvântul cu “f” care e interzis pe scena Oscarurilor, potrivit rte.ie. Melissa Leo a intrat astfel în istorie, fiind prima actriţă care a rostit cuvântul colorat pe scenă. „Când am văzut-o pe Kate Winslet că a câştigat acest premiu în urmă cu doi ani, părea al naibii de simplu”, a spus actriţa pe scenă. Ea şi-a cerut scuze ulterior pentru scăpare.
Câştigătorul ediţiei din acest an al premiilor Oscar a fost declarat filmul „Discursul regelui” (The King's Speech), care a reuşit să obţină trofeele pentru cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu.