monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ecaterina Andronescu, acuzată de plagiat de publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung

Cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie în ediția de astăzi că ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, ar fi fost prinsă și ea la copiat.

 

Platforma integru.org – care și-a dedicat activitatea integrității academice din Romania – a analizat un articol pe care doamna ministru îl numește în lista publicațiilor sale știintifice. Rezultatul poate fi accesat pe Integru.org, unde se arată fără niciun dubiu că articol este plagiat.

Ediția de astăzi a cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că Ecaterina Andronescu a fost numită la șefia Educației în Romania în luna iulie după ce Corina Dumitrescu și Ioan Mang au fost retrași din cauză de plagiat. Cotidianul german mai scrie și că atunci când cele două Comisii independente au constatat că peste jumatate din lucrarea de doctorat a premierului Ponta din 2003 a fost plagiată, Comisia de Etică a ministerului condus de Ecaterina Andronescu a decis că lucrarea ar fi în regulă conform legislației de atunci și că acest caz este închis.

Aceste acuzatii de plagiat au fost dezbatute in mai multe randuri. Prima oara despre acest caz a scris in 2006 Iuliana Gatej in Cotidianul, in articolul "Cati Andronescu a mosit un plagiat". Cazul a fost readus in dezbatere in iulie 2012, cand Ecaterina Andronescu a fost numita ministru al Educatiei in guvernul Ponta. Stefan Vlaston a scris despre acest subiect pe Contributors.ro, facand trimitere la articolul publicat in 2006 in Cotidianul. "In sintezele coordonate de Ecaterina Andronescu apar insa paragrafe dintr-o teza de doctorat, sustinuta de un chimist olandez pe nume Gerard Antonie van Ewijk la Universitatea din Utrecht in 2001. 'Am citit cele doua teze si gasesc asemanarea dintre ele ca fiind amuzanta. Este fara nici un dubiu cea mai evidenta copiere a unui text pe care am vazut-o pina acum', spune van Ewijk" - scria in 2006 publicatia citata.

 

Vă reamintim că zilele trecute, mai mulți academicieni români i-au solicitat ministrului educației, Ecaterina Andronescu, să-i retragă titlul de doctor în drept. Ministrul a răspuns miercuri că nu are competente in a-i retrage lui Victor Ponta titlu de doctor in drept.

 

Citește și:

Intelectualii români solicită retragerea titlului de doctor al premierului Victor Ponta

Ecaterina Andronescu, acuzată de girare a unui plagiat