monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un post TV din Turcia, amendat pentru difuzarea unui episod din serialul "Familia Simpson"

Consiliul audiovizualului din Turcia a dispus amendarea cu suma de 22.600 de euro a postului de televiziune privat CNBC-E din această ţară, care a difuzat un episod din serialul american "Familia Simpson" în care Dumnezeu era prezentat sub forma unui personaj aflat sub influenţa diavolului.

Consiliul audiovizualului şi-a justificat decizia explicând că în acel episod, producătorii serialului "şi-au bătut joc de Dumnezeu", prezentând un grup de tineri care comentau o crimă realizată "din ordin divin". În plus, Dumnezeu îi încurajează să consume alcool în noaptea de Revelion, afirmă cotidianul turc Hürriyet.

"Unul dintre personaje abuzează de credinţele religioase ale unui alt personaj, pentru a-l face să comită crime. Biblia este arsă în public, iar Dumnezeu şi Satana sunt prezentaţi sub forme umane", denunţă în raportul consiliului, citat de aceeaşi publicaţie, experţii din acest consiliu, însărcinat cu vegherea respectării legii de către posturile de televiziune din Turcia.

Într-o altă scenă analizată de instituţie, Dumnezeu este prezentat în timp ce îl serveşte pe diavol cu cafea, iar acest fapt reprezintă în opinia experţilor turci o insultă la adresa credinţelor religioase.

Înaltul consiliu turc al audiovizualului (RTÜK) s-a remarcat în trecut şi prin alte decizii controversate, mai ales atunci când a condamnat un alt post de televiziune care l-a prezentat pe căpitanul Haddock, unul dintre personajele de seria de benzi desenate "Tintin", în timp ce fuma pipă.

"Familia Simpson", un show creat de Matt Groening, a câştigat 27 de premii Emmy şi este cel mai longeviv serial de desene animate difuzat în prime time în SUA. De la lansarea lui, în 1989, "Familia Simpson" a avut o serie de invitaţi speciali, precum Paul McCartney şi Elizabeth Taylor, care şi-au împrumutat vocea unor personaje din serial. Protagoniştii producţiei sunt Homer Simpson, un tată de familie leneş, dar inventiv, Marge Simpson, soţia lui Homer şi o mamă grijulie, şi copii Bart, Lisa şi Maggie. Cei cinci locuiesc în oraşul Springfield, care este, de fapt, o reproducere la scară mai mică a întregii societăţi americane. Realizatorii serialului nu s-au ferit, de-a lungul timpului, să abordeze teme delicate, precum discriminarea, rasismul, religia şi politica internaţională.

Serialul "Familia Simpson" a introdus expresia "D'oh!" în Oxford English Dictionary, iar membrii îndrăgitei familii au o stea pe Hollywood Walk of Fame.