Actualitate
Circulaţie îngreunată de zăpadă în Pasul Tihuţa şi pe alte drumuri din nordul judeţului Bistrița
Circulaţia este îngreunată din cauza zăpezii, marţi dimineaţă, pe DN 17, în Pasul Tihuţa, unde toată noaptea a nins şi a bătut vântul, dar şi pe alte drumuri din zona de nord a judeţului Bistriţa-Năsăud.
Cel mai mult a nins pe Valea Bârgăului, traversată de DN 17, iar în Pasul Tihuţa, la peste 1200 de metri altitudine, vântul a spulberat zăpada, iar drumarii au intervenit toată noaptea pentru a menţine şoseaua practicabilă, aruncând zeci de tone de antiderapant.
"A nins pe Valea Bârgăului, iar în Pasul Tihuţa la kilometri 113-115 a şi suflat vântul. Am acţionat toată noaptea cu antiderapant. S-a mai acţionat şi pe Valea Bârgăului, dar şi pe celelalte drumri naţionale din judeţ", a declarat inginerul-şef Grigore Vlad de la Secţia Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj.
Potrivit reprezentanţilor Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, cel mai consistent strat de zăpadă, de trei centimetri, se înregistra marţi la Mureşenii Bârgăului şi la Piatra Fântânele în Pasul Tihuţa. Cel mai mult a nins la Colibiţa, 13,2 litri pe metrul pătrat, în timp ce la Piatra Fântânele au căzut 6,1 litri pe metrul pătrat.
Cea mai scăzută temperatură din judeţ s-a înregistrat la Straja, punct de măsurare de la baza Pasului Tihuţa, unde au fost înregistrate minus 5,2 grade Celsius.