Actualitate
Primarul Londrei: Euro este un proiect catastrofal, care în cele din urmă va exploda
Zona euro este un proiect catastrofal, care aduce beneficii Germaniei, în timp ce pentru statele de la periferia uniunii monetare generează probleme, iar în cele din urmă moneda comună "va exploda", a afirmat primarul Londrei, Boris Johnson, într-un discurs privind situaţia Europei.
"Exact cum s-a anticipat, politica monetară comună a devenit un motor letal, care simultan catapultează bunurile germane în regiune şi adânceşte problemele ţărilor de la periferia uniunii monetare, ale căror costuri cu forţa de muncă le împiedică să devină competitive", a spus Johnson, citat de cotidianul The Guardian.
Primarul Londrei a afirmat că se aştepta ca Grecia să fi părăsit zona euro până în prezent, dar în cele din urmă, dupã ce va mai produce o perioadă probleme unor regiuni din Europa, zona euro "va exploda".
"Am crezut că uzo (băutură specifică Greciei, n.r.) va fi mai ieftină de Crăciun", a spus Johnson, referitor la ieşirea statului elen din uniunea monetară.
În opinia acestuia, zona euro "va şchiopăta" în continuare, cu rate "sclerotice" de creştere economică, cauzând probleme în unele regiuni din Europa. În cele din urmă "va exploda", a spus el.