monitorulcj.ro Menu
Actualitate

DEZASTRU la simularea examenului de Evaluare Naţională

Media rezultatelor Evaluării Naţionale calculată la nivelul întregului judeţ este de 5,28. În mediul urban media rezultatelor a fost 5,80,  iar în cel rural - 4,10.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a organizat în perioada 26-28 noiembrie simularea examenului de Evaluare Naţională.  La simularea Evaluării Naţionale organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj au fost înscrişi un număr de 5079 de elevi. S-au prezentat un număr de 4901 de elevi ( urban-3400 şi rural-1501), adică 96,49% din numărul de elevi înscrişi.

O singură notă de ZECE în tot judeţul

Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” din Cluj-Napoca a dat elevul de 10 - Chiorean Roxana Maria - elevă în clasa a VIII-a, a reuşit să obţină nota 10 atât la română cât şi la matematică, fiind astfel, singura elevă din Cluj care a obţinut media 10 la această simulare. În cazul disciplinei Română, au fost 4 note de 10, iar la Matematică au fost 106, au precizat repezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Din mediul urban cele mai bune rezultate le-au obţinut Colegiul Naţional Emil Racoviţă, Cluj-Napoca, Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Turda şi Liceul Teoretic Nicolae Balcescu, Cluj-Napoca. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat  la Şcoala Profesională Poiana, Turda, Şcoala Gimnazială Waldorf, Turda şi Colegiul Tehnic Dr. Ioan Raţiu, Turda.

Cele mai bune rezultate din mediul rural au fost la Şcoala Gimnazială Mihai Vodă, Mihai Viteazu, Şcoala Gimnazială Kos Karoly, Izvoru Crişului şi Şcoala Gimnazială Someşu Rece din comuna Gilău. Cele mai slabe rezultate din mediul rural s-au obţinut la Şcoala Gimnazială Cămăraşu, Şcoala Gimnazială Ciurila, şi la Şcoala Gimnazială Aşchileu Mare.