Actualitate
Planul Urbanistic Zonal aferent hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești a fost avizat
Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism de pe lângă Consiliul Județean Cluj a avizat astăzi Planul Urbanistic Zonal aferent viitoarei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești.
”Este un pas uriaș făcut în drumul spre construirea acestei centrale, care este cel mai important proiect energetic din România. Practic, în condițiile în care certificatul de urbanism a fost deja semnat, avizul dat astăzi înseamnă finalizarea etapelor premergătoare eliberării autorizației de construire. Sunt convins că în primele luni ale anului 2013 voi avea în mapă și voi semna și acest ultim act, astfel încât să poată începe și lucrările de construire”, a precizat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Proiectul hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti a fost întocmit de firma INTERPROIECT, iar costurile de construire se ridică la 1,5 miliarde de euro. Hidrocentrala va avea o capacitate de 1000 de MW şi este de o importanţă capitală pentru Sistemul Energetic Naţional, fiind indispensabilă pentru funcţionarea la parametrii a centralei nucleare de la Cernavodă. Viitoarea hidrocentrală va avea un rol acumulator, stocând energia produsă noaptea, la costuri mici, pe care o va retrimite în SEN seara, la orele de vârf ale consumului de energie electrică. Timpul estimat pentru finalizarea construcţiei este de 5-8 ani. Proiectul de construire a unei hidrocentrale la Tarniţa-Lăpuşteşti datează din anii 80, iar studiul de fezabilitate a fost finalizat în anul 2007.