monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Reacţia Vaticanului la predicţiile privind sfârşitul lumii

Directorul Observatorului astronomic al Vaticanului, preotul José G. Funes, atrage atenţia că ipotezele maya privind sfârşitul lumii sunt "false", explicând că, din punct de vedere creştin, nu va exista un sfârşit al lumii, ci o transformare a acesteia, spre viaţă, într-un moment viitor necunoscut, scrie Mediafax.

"Oamenii au avut mereu întrebări despre originea lor şi despre existenţă. De unde venim şi unde mergem? - aceasta este întrebarea care a străbătut mileniile. De multe ori, la această întrebare pot fi date răspunsuri neraţionale. În presă şi pe Internet, se vorbeşte zilele acestea despre sfârşitul lumii, pe care mayaşii l-ar fi prevăzut pe 21 decembrie 2012. Dacă facem o căutare pe Google, pe acest subiect sunt 40 de milioane de rezultate. Conform acestei aşa-numite profeţii, ar urma să se producă o aliniere a planetelor şi a Soarelui cu centrul Căii Lactee, precum şi o inversare a polilor magnetici ai Terrei. Nu merită să discutăm fundamentele ştiinţifice ale acestor afirmaţii (evident false)", explică, în revista oficială a Vaticanului - Osservatore Romano -, preotul José Gabriel Funes, directorul Observatorului astronomic al Bisericii Romano-Catolice. "În 2003, când predam la Universitatea din Tegucigalpa, în Honduras, un curs de astronomie extragalactică (...), am avut ocazia de a vizita ruinele maya de la Copán şi de a admira de aproape marile capacităţi de observare a cerului pe care le aveau aceste popoare. În orice caz, nu îşi puneau problema dacă Pământul sau Soarele erau în centrul universului. Erau interesaţi mai mult de găsirea logicii repetitive în evenimentele trecute, pentru a putea prezice viitorul. În cultura maya, timpul avea o dimensiune ciclică, repetitivă. Astronomia se dezvolta în funcţie de politică şi religie, cu obsesia ciclicităţii temporale", adaugă oficialul Vaticanului.

"Oricât ar fi de fascinantă studierea astronomiei maya, aici vreau să vorbesc despre adevăratul viitor al cosmosului. Ştim că universul a început să existe acum aproximativ 14 miliarde de ani. Şi ştim că este format în proporţie de 4 % din materie «obişnuită», 23 % din materie întunecată şi 73 %, energie întunecată. Conform celor mai noi date, universul continuă să se extindă. Această explicaţie ştiinţifică postulează o perioadă în care universul, în momentele de început, a trecut printr-un proces de expansiune exponenţială, adică extrem de rapidă. Dacă acest model este corect, universul - într-un viitor foarte îndepărtat (miliarde de miliarde de ani) - va sfârşi prin a se dezmembra", subliniază astronomul Vaticanului. "Până acum, acestea sunt ipotezele cosmologice susţinute prin argumente ştiinţifice. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că înţelegerea noastră, deşi pare avansată, nu este completă. Până acum, nu cunoaştem natura fizică a materiei întunecate, nici a energiei întunecate. Totuşi, putem măsura efectele pe care le produc. Conform speculaţiilor unor specialişti, universul ar putea să nu aibă un sfârşit unic, ci există «teoria multiends»: diversele părţi componente vor sfârşi în perioade diferite", notează preotul catolic Jose Funes."Din perspectiva cosmologică creştină, universul şi istoria au un sens. În profunzimile fiinţei umane există convingerea fundamentală că moartea nu poate avea ultimul cuvânt". Din punctul de vedere al ipotezelor ştiinţifice actuale, "universul merge spre o stare finală de frig şi întuneric; în schimb, mesajul cosmologic creştin ne învaţă că, la învierea finală, cea din ultima zi, Dumnezeu va face din nou fiecare bărbat, fiecare femeie şi întregul univers. Această realitate viitoare este exprimată prin cuvintele lui Ioan, în Apocalipsă: «Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. (...) Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei" (Apocalipsa 21: 1-3).

"Cartea creştină a Apocalipsei este un text cu caracter profetic, nu o informaţie ştiinţifică privind viitorul universului şi oamenilor. Este o profeţie care ne arată sensul profund şi direcţia istoriei. (...) Istoria omenirii şi a universului are un sens care a fost dat de Dumnezeu Cel care este cu noi. În contextul istoric în care a fost scris, sfântul autor încerca să încurajeze comunitatea creştinilor, confruntată cu suferinţele persecuţiilor. Dar, chiar dacă nu suntem persecutaţi, avem permanent nevoie de încurajare. Cuvântul lui Dumnezeu ne aminteşte că ne îndreptăm spre un viitor în esenţă bun, în pofida crizelor de orice fel cu care ne confruntăm în anumite momente până atunci. Avem garanţia că în Hristos este un viitor bun pentru omenire şi pentru univers", încheie preotul José Gabriel Funes, directorul Observatorului astronomic al Vaticanului.