monitorulcj.ro Menu
Actualitate

A doua ediție a Festivalului de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”

După un bun debut, în contextul sărbătorilor prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la reactivarea Eparhiei ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, Festivalul de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” se află acum la cea de-a doua ediție și se constituie într-un reper cultural și spiritual al activităților organizate de Arhiepiscopia Clujului.

Festivalul la care participă elevi din toate școlile și liceele Arhiepiscopiei Clujului a început în luna noiembrie cu etapele preliminare, în care formațiile de colindători s-au calificat la fa fazele pe școală și la cele pe cercuri metodice, încheiată de faza finală, care se va desfășura sâmbătă, 15 decembrie 2012, începând cu ora 11, în sala Auditorium Maximum a Universității „Babeș-Bolyai”. Intrarea la acest festival este liberă.

La acest moment final vor participa 16 grupuri de colindători, iar fiecare formație va interpreta trei colinde tradiționale din zona din care provine. Evaluarea originalității și a performanțelor artisitce va fi evaluată de un juriu de specialitate, care va stabili și ierarhia finală a formațiilor înscrise în concurs. La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei cu a cărui binecuvântare s-a desfășurat această ediție a Festivalului va înmâna premii și diplome de participare grupurilor colrale, și cadouri fiecărui colindător.

Întrunirea a devenit un reper important pentru elevii din școlile și liceele Arhiepiscopiei clujene, care au posibilitatea de a redescoperi frumusețea și puritatea unviersului popular tradițional, în care sărbătoarea Nașterii Domnului este un moment de adevărată bucurie. Această activitate este și o invitație adresată credincioșilor de a descoperi universul viu și profund al Crăciunului și adevărata bucurie a sărbătorilor, oglinidită în colindele și tradițiile pe care elevii le vor prezenta.