monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un tânăr a lovit un poliţist după ce a fost prins în flagrant în timp ce încerca să fure dintr-o casă

Un tânăr de 24 de ani din Cluj-Napoca este cercetat pentru ultraj după ce a lovit un poliţist în Secţia 4, provocându-i leziuni. Tânărul fusese prins în timp ce încerca să pătrundă ilegal într-o casă de pe strada Edgard Quinet.

„În 13 decembrie, ora 16:52, patrula de ordine publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie a fost dirijată de catre dispeceratul secţiei pe strada Edgard Quinet, din Cluj-Napoca, unde se reclama faptul că două persoane de sex masculin încearcau să patrundă într-o locuinţă prin forţarea geamului. Poliţiştii au observat cele două persoane cu semnalmentele furnizate de către martorul ocular, ocazie cu care s-a procedat la oprirea şi identificarea acestora în persoana lui B. Liviu, de 24 ani, din Cluj-Napoca şi B. Gheorghe, de 43 ani, din Cluj-Napoca, a explicat Anca Sidonia Bolba”, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

La efectuarea unui control sumar asupra lui B. Gheorhe poliţiştii au găsit ranga cu care cei doi au încercat să pătrundă în locuinţa situată la parterul imobilului de pe strada Edgard Quinet. Cei doi au fost conduşi la sediul Sectiei 4 Poliţie pentru cercetări, unde B. Liviu, fără motiv, l-a lovit pe unul dintre poliţişti provocându-i leziuni. Urmare verificărilor efectuate s-a stabilit că B.Liviu şi B. Gheorghe sunt suspecţi în cazul a două tentative de furt din locuinţe.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de ultraj, tentativă de furt calificat si violare de domiciliu, cei doi fiind reţinuţi pe baza de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.