monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul trece la ameninţări în ceea ce priveşte deszăpezirea. Firmele au cerut majorarea tarifelor

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a precizat în şedinţa de Consiliu Local că firmele care se ocupă cu deszăpezirea au termen până vineri, la ora 20.00 să intervină pe străzile din oraş, altfel vor fi amendate. La câteva zile după ce s-a declarat mulţumit de felul în care decurge deszăpezirea în oraş, Boc a precizat vineri că nu este mulţumit şi a trecut la ameninţări.

„Vreau să ştiţi că sâmbătă noaptea, personal am fost pe teren conform legii să verific modul în care se face deszăpezirea. Împreună cu viceprimarul ne-am ocupat ca utilajele să fie pe trei schimburi la lucru în noapte de sâmbătă spre duminică. Firmele au intervenit pe urgenţa 1, 2 şi 3. Când s-a ajuns la urgenţa 2 a trebuit să ne întoarcem la urgenţa 1. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru ca trotuarele, aleile, spaţiile puplice să fie curăţate în ziua alegerilor. Faptul că s-a suprapus această cădere de zăpadă masivă a fost o coincidenţă. Acuma nu sunt mulţumit de cum stăm cu deszăpezirea, dacă la ora 20.00 mai  există o stradă care nu a văzut deszăpezire, ambele firme vor fi amendate. E inadmisibil să mai avem străzi din urgenţa 2 şi 3 care nu au avut parte de deszăpezire. La ora 20.00 expiră termenul limit atât pentru Brantner, cât şi pentru Rosal. Contractele sunt 24 de ore din 24. Am observat că a existat simţ civic la cetăţenii care locuiesc în centrul oraşului”, a precizat Emil Boc.

Rosal şi Branter au cerut majorarea taxelor

Atât SC Rosal, cât şi Brantner, au cerut vineri majorarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare şi deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca, iar consilierii locali au aprobat majorarea acestor tarife. Brantner a cerut majorarea taxelor cu 23,33%, dar consilierii locali au aprobat, pentru ambele firme, majorarea tarifelor cu 9,08%.

Plângeri cu nemiluita

Site-ul domnuleprimar.ro a fost asaltat în ultimele două zile de zeci de plângeri asupra modului în care se desfăşoară deszăpezirea în municipiul Cluj-Napoca. Sesizările postate provin din toate colţurile oraşului şi toate reclamă, în esenţă, acelaşi lucru: curăţarea zăpezii de pe şosele, din parcări şi de pe trotuare. „Aş dori să ştiu cine are obligaţia să cureţe de zăpadă parcările, deoarece de cinci zile de când este zăpadă în Cluj nu s-a curăţat nicio parcare marcată pe care plătim abonamente. Mai mult, în anumite zone parcările au fost umplute de zăpadă de plugurile care au curăţat drumurile”, este mesajul postat de Mihaela Frunză.„Vă rugăm să dispuneţi curăţarea de zăpadă a străzii Iuliu Maniu. Ştim că este o străduţă îngustă şi nu se poate interveni cu un utilaj mare, însă, cu siguranţă, sunt metode prin care zăpada să fie îndepărtată. De asemenea, trotuarul Teatrului National, pe laturi este plin de zăpadă în timp ce muncitorii de la deszăpezire sprijină lopata pe trotuarul de la Prefectură”, se plânge şi Vasile pe site-ul domnuleprimar.ro„Pentru a păstra imaginea oraşului Cluj-Napoca cred că nu este suficient ca echipele de deszăpezire doar să împingă zăpada lânga trotuar. Trebuie ridicată zăpada, pe timpul nopţii. Încercaţi un exerciţiu: mergeţi pe jos în centrul Clujului şi vedeţi cum reuşiţi să vă descurcaţi. Acum Clujul nu se deosebeşte cu nimic de Bucureşti şi cred că este o mare ruşine pentru ardeleni”, a precizat şi Monica Andrei.

Citiți și: Clujenii, nemulţumiţi de modul în care se face deszăpezirea. Boc e mulţumit