Actualitate
Brantner și Rosal, amendate cu 4.500 de lei de Primărie
Primarul Emil Boc a aplicat vineri amenzi în valoare totală de 4.500 de lei celor două societăţi care realizează activităţi de deszăpezire în municipiul Cluj-Napoca.
La sfârşitul săptămânii, primarul Emil Boc le-a dat termen celor două firme până vineri seara la ora 20.00 să intervină pentru deszăpezire pe străzile din oraş şi i-a ameninţat că vor fi amendaţi.
Plangeri din partea cetățenilor
Primăria Cluj-Napoca a fost asaltată în ultimele zile cu reclamaţii privind modul în care s-a realizat deszăpezirea în oraş. Iniţial, primarul Emil Boc s-a declarat mulţumit de ritmul de lucru al celor două firme care se ocupă de deszăpezire în oraş, însă la câteva zile s-a răzgândit şi a trecut la ameninţări la adresa firmelor şi, ulterior, a dispus şi amendarea acestora. Astfel, în şedinţa de Consiliu Local de vineri, Boc le-a dat termen celor de la Rosal şi Brantner Vereş să intervină pe străzi şi să facă deszăpezirea până la ora 20.00, iar dacă nu vor respecta termenul vor fi amendaţi.
După ameninţări, s-a lăsat cu amenzi
După ce au fost somate să respecte un anumit termen pentru deszăpezire, cele două firme au fost şi amendate de Primăria Cluj-Napoca din cauză că nu au intervenit pe străzile secundare din oraş.
Potrivit Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, Emil Boc a aplicat în data de 14 decembrie amenzi în valoare totală de 4.500 de lei celor două societăţi care realizează activităţi de deszăpezire în municipiu. Acestea au fost aplicate în conformitate cu prevederile legale privind obligaţiile contractuale ale operatorilor pentru străzile din urgenţele II şi III. În concordanţă cu abaterile, compania Bratner a primit o amendă de 2.500 de lei, iar Rosal de 2.000 de lei. „Aştept de la cei doi operatori să trateze cu seriozitate şi străzile din urgenţa II şi III pentru a crea condiţii de siguranţă în trafic şi clujenilor care utilizează aceste căi de acces”, a declarat primarul Emil Boc, în urma analizei calităţii serviciilor prestate de către cei doi operatori cu ocazia primei zăpezi din această iarnă.
În noiembrie, firmele de salubritate s-au declarat pregătite pentru deszăpezire
Ca în fiecare an, la începutul lunii noiembrie, cele două firme de salubritate şi-au prezentat utilajele pentru deszăpezire pentru a demonstra că sunt pregătite pentru iarnă. Rosal şi Brantner Vereş au promis atunci că vor interveni la timp pentru a nu se crea în oraş blocaje în trafic şi polei. De asemenea, primarul i-a avertizat încă de atunci că vor fi amendaţi dacă nu intervin la timp.
Au cerut majorarea tarifelor
Atât Rosal, cât şi Brantner Vereş, au cerut vineri majorarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare şi deszăpezire în Cluj-Napoca, iar consilierii locali au aprobat majorarea acestor tarife. Brantner a cerut majorarea taxelor cu 23,33%, dar consilierii locali au aprobat, pentru ambele firme, majorarea tarifelor cu 9,08%.
Citeşte şi:
Primarul trece la ameninţări în ceea ce priveşte deszăpezirea. Firmele au cerut majorarea tarifelor
Clujenii, nemulţumiţi de modul în care se face deszăpezirea. Boc e mulţumit
Firmele de salubritate promit că sunt pregătite deja pentru deszăpezire